Parc din Blaj reabilitat din fonduri europene

Azi, la sediul ADR Centru din Alba Iulia, domnul Gheorghe Valentin Rotar, primarul municipiului Blaj, si domnul Simion Cretu, director general ADR Centru, au semnat contractul de finantare pentru proiectul ”Amenajarea unui spatiu verde in incinta imobilului inscris in CF nr 77100 – Parc Veza Blaj”, a carui valoare totala este de aproape 4,2 milioane lei, pentru modernizarea a circa 9.000 mp si crearea unei zone publice de agrement si recreere in orasul supranumit ”Mica Roma”. Pana la finalul lunii septembrie 2020, in acest municipiu emblematic de pe Valea Tarnavelor vor fi realizate lucrari pentru dotarea zonei intr-o maniera moderna, eco-eficienta si protectiva, accesibila publicului larg.

Proiectul este finantat in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara 5 – Realizarea de actiuni destinate imbunatatirii mediului urban, respectiv Prioritatea de investitii 5.2, care urmareste revitalizarea oraselor, regenerarea si decontaminarea terenurilor industriale dezafectate, inclusiv zonele de reconversie urbana. Obiectivul general al proiectului este de a asigura refunctionalizarea terenurilor si suprafetelor degradate situate in intravilanul municipiului Blaj, in vederea imbunatatirii mediului urban, revitalizarii orasului, reducerii poluarii aerului si promovarii masurilor de reducere a zgomotului. Municipalitatea considera ca astfel se vor imbunatati si serviciile publice oferite utilizatorilor de parcuri si spatii verzi, de terenuri de joaca si de sport la nivel urban.

Concret, prin acest proiect se vor amenaja 8.848 mp din zona Parcului Veza, in termen de 15 luni de la startul lucrarilor de executie. In urma lucrarilor va creste cu 0,79 ha suprafata zonelor verzi ale Municipiului Blaj, fata de cele 36 ha curente, respectiv de la 17,15 mp zona verde/cap de locuitor la 17,53 mp zona verde/cap de locuitor. Dotarea zonei publice de agrement si recreere din Blaj se va realiza intr-o maniera moderna, eco-eficienta si protectiva, accesibila publicului larg si cu dizabilitati, prin urmatoarele constructii: fantana arteziana, grupuri sanitare, alei, skatepark, mobilier specific pentru parc, spatii verzi complet reamenajate, aparate de iluminat si supraveghere, sistem de irigatii automatizat, racorduri la toate utilitatile necesare. Din punct de vedere functional, trebuie mentionat faptul ca vor fi montate 12 banci, 20 cosuri de gunoi, 6 pergole, 3 cismele, 1 loc de joaca si 10 grupuri sanitare.

Pentru municipiul Blaj, acest proiect este deosebit de important. Investind fonduri europene in modernizarea Parcului Veza dovedim cetatenilor nostri atat faptul ca suntem interesati de dezvoltarea tuturor zonelor din oras, dar si ca ne preocupa investitiile care nu consuma foarte mult din bugetul public, dar sunt relevante pentru comunitate si pentru turisti. Din discutiile avute cu conducerea ADR Centru stim ca turismul este ramura economica prin care Regiunea Centru a depasit zone mult mai cunoscute din tara. In ceea ce priveste numarul de innoptari din Blaj, acesta a crescut considerabil, de la 8.575 de innoptari, in anul 2013, la aproape 20.000, in 2016. Numarul turistilor este intr-o continua crestere, fapt datorat desfasurarii evenimentelor sportive si culturale, dintre care amintesc doar ”Sarbatoarea Mierii” si festivalul ”Blaj Alive”, dar si datorita echipei de volei feminin pe care o sprijinim foarte mult si care este o forta la nivel european. In noul Parc Veza conceptul care a stat la baza realizarii investitiei consta in realizarea unei oaze verzi, naturale, cu interventii minime asupra spatiului natural. Vom avea si o fantana arteziana cu jet din pavaj, mobilier specific pentru parc, care tine cont de cei care il vor folosi, dar si o cladire cu destinatie administrativa si grup sanitar, amplasata central, precum si un Skatepark pentru tineri, cu un traseu avand diferite grade de dificultate”, a declarat domnul primar Gheorghe Rotar, vorbind despre proiectul de la Blaj.

Valoarea totala a proiectului ”Amenajarea unui spatiu verde in incinta imobilului inscris in CF nr 77100 – Parc Veza Blaj este de peste 4,175 milioane lei, din care aproape 4 milioane lei sunt fonduri nerambursabile solicitate din FEDR si bugetul de stat (98,00% din valoarea eligibila a proiectului, adica 882.523,57 euro), diferenta fiind reprezentanta de contributia beneficiarului, Primaria municipiului Blaj, la cheltuielile eligibile si la cele neeligibile. Proiectul se va derula pe o perioada de aproape 24 luni, pana in data de 30 septembrie 2020. Parcurile, cu infrastructura de agrement si turism reabilitata se adreseaza tuturor categoriilor sociale si de varsta, prezentand facilitati specifice si dotari pentru recreere, sport si joaca. Edilii estimeaza ca numarul de vizite in localitate va creste dupa implementarea acestui proiect.

Pe langa aceasta initiativa, municipalitatea din Blaj mai are depuse spre finantare cereri de alocare de fonduri nerambursabile prin POR 2014-2020 in domeniul investitiilor pentru modernizarea unitatilor de invatamant si extinderea Spitalului Municipal, pentru imbunatatirea calitatii vietii populatiei, proiecte a caror valoare totala depaseste 9 milioane euro.

Este cel de-al treilea proiect pe care il semnam pe aceasta prioritate de investitii la nivel regional, ridicand astfel valoarea sumelor atrase la circa 15 milioane lei, adica mai mult de o treime din suma alocata la nivel regional. Mai sunt inca cinci proiecte in faza precontractuala si consideram ca vom atrage toate fondurile destinate actiunilor prin care se imbunatateste mediul urban. Vorbind despre municipiul Blaj, vorbim despre o urbe care se dezvolta mai repede decat media oraselor din Regiunea Centru. Aici investitiile publice sunt corelate cu investitiile private, rata somajului s-a redus simtitor in intregul areal de pe Valea Tarnavelor si rezultatele activitatilor edilitare sunt vizibile direct in cresterea calitatii vietii. In Blaj, au mai fost finantate, prin POR 2007-2013, obiective din infrastructura publica, respectiv una dintre cele mai importante artere rutiere ale orasului. Si pentru viitor municipalitatea are pregatite proiecte, care sunt acum in faze de evaluare si de selectie, inainte de contractare. Prin aceasta initiativa, edilii doresc sa ofere noi posibilitati de petrecere a timpului liber, localnicilor si turistilor. Acest obiectiv se alatura, in aceasta perioada de finantare, proiectelor de reabilitare a parcurilor din municipiul Gheorgheni si din orasul Ludus, fapt care indica interesul autoritatilor publice locale de a investi si de a atrage fonduri europene pentru reabilitarea si refunctionalizarea zonelor urbane degradate. Spre deosebire de alte tari europene, Romania are o situatie net deficitara privind suprafata medie a spatiului verde pe locuitor, aceasta devenind o problema a urbanizarii actuale. Prin intermediul Prioritatii de Investitii 5.2 a Programului Operational Regional 2014-2020 pot fi alocate fonduri nerambursabile si pentru reamenajarea si revitalizarea spatiilor publice abandonate si neutilizate, astfel incat acestea sa devina spatii de agrement cu functiuni multiple toate acestea, contribuind la imbunatatirea mediului urban si a cresterii calitatii vietii locuitorilor, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Articolul precedent„Fii mai presus de influenţă”, proiect de prevenire a consumului de alcool și stupefiante
Articolul următorSelecționata Județului Alba de Fotbal Feminin va participa la Faza Națională de la Suceava

Comments are closed.