Papa Francisc și-a scris demisia de la Vatican – Mesajul Suveranului Pontif de 86 de ani

Papa Francisc și-a scris demisia. Suveranul Pontif a transmis un mesaj după ce a împlinit vârsta de 86 de ani.

Papa Francisc a dezvăluit într-un  interviu, că, după ce a fost ales în 2013, a semnat o scrisoare de demisie care va fi folosită dacă, într-o zi, probleme grave şi permanente de sănătate îi vor face imposibilă îndeplinirea sarcinilor sale.

Suveranul Pontif, care a împlinit sâmbătă 86 de ani şi pare să fie sănătos, cu excepţia unei afecţiuni la genunchi, a făcut aceste declaraţii într-un interviu pentru ziarul spaniol ABC.

Papa Francisc dezvăluie că, la începutul pontificatului său, i-a dat secretarului de stat de atunci, cardinalul Tarcisio Bertone, o scrisoare în care declara că va renunța în cazul în care vor apărea impedimente grave și permanente legate de sănătatea sa, care îl vor pune în imposibilitatea de a-și exercita rolul de episcop al Romei și de păstor al Bisericii universale. Papa Paul al VI-lea a făcut același lucru.

În interviu, Sfântul Părinte  abordează numeroase subiecte de actualitate, din Biserică și din lume. Printre acestea se numără războiul din Ucraina, despre care Suveranul Pontif spune că nu vede „un final pe termen scurt, pentru că este un război mondial”, apoi cazurile de abuzuri, rolul femeilor în Curia Romană: „În doi ani va fi o femeie la conducerea unui departament”, a spus Pontiful. În interviu se vorbește, de asemenea, despre președintele Lula și despre Catalonia, despre demisia lui Benedict al XVI-lea din 2013 și despre eventuala sa demisie, scrie  VaticanNews.va.

Articolul precedentVIDEO Moscova, „îngropată” în nămeți
Articolul următorVIDEO| Târgul de Crăciun de la Budapesta, cel mai frumos din Europa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.