Papa Francisc: O reducere a dependenţei de droguri nu se obţine prin liberalizarea consumului

„Să ne amintim că fiecare dependent are o poveste personală unică şi că trebuie să fie ascultat”.

Papa Francisc s-a pronunțat împotriva legalzării drogurilor și i-a denumit pe traficanți „asasini”, făcând un apel la ajutor și sprijin pentru persoanele depedente.

„O reducere a dependenţei de droguri nu se obţine prin liberalizarea consumului de droguri – aceasta este o iluzie – aşa cum a fost propus, sau aşa cum este deja implementat, în unele ţări”, a declarat Papa Francisc în faţa mulţimii de credincioşi reuniţi în Piaţa Sfântul Petru din Roma în timpul audienţei sale săptămânale.

„În acelaşi timp, totuşi, să ne amintim că fiecare dependent are o poveste personală unică şi că trebuie să fie ascultat, înţeles, iubit şi, în măsura în care este posibil, vindecat şi purificat”, a adăugat suveranul pontif cu ocazia Zilei internaţionale de combatere a drogurilor, desemnată de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).

„Ei sunt asasini”

Papa Francisc nu a făcut o distincție între droguri „ușoare” și cele „dure”, precum heroina și cocaina.

„Nu putem ignora intenţiile şi acţiunile malefice ale vânzătorilor de droguri şi ale traficanţilor. Ei sunt asasini”, a adăugat liderul de la Vatican.

Papa Francisc, care este originar din Argentina, a condamnat, de asemenea, „impactul distructiv” al producţiei de droguri asupra mediului înconjurător, afirmând că acesta este ”din ce în ce mai evident, de exemplu, în bazinul Amazonului” din America Latină.

Articolul precedentMinistrul Boloș, despre RO e-TVA: Suntem dispuși să mai amânăm cu 6 luni termenul pentru transmiterea datelor
Articolul următor„De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, transmit tricolorii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.