Până la ce dată mai sunt VALABILE polițele RCA de la Euroins? Anunțul Fondului de Garantare a Asiguraților

Tribunalul București a pronunțat în sentință declanșarea procedurii de faliment a companiei Euroins. Conform legislației în vigoare, în termen de 90 de zile de la data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, poliţele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) a luat act de hotărârea instanţei, de deschidere a procedurii de faliment pentru Societatea Euroins Asigurare-Reasigurare SA, conform unui comunicat al Fondului.

Potrivit sursei citate, decizia din data de 9 iunie 2023 nu este definitivă. Deschiderea procedurii de faliment îşi produce efectele atât în cadrul procedurii de faliment a societăţii de asigurare cât şi cu privire la desfăşurarea activitătii Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Astfel, în termen de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, poliţele de asigurare încheiate de societatea de asigurare/reasigurare încetează de drept, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Termenul de 90 de zile se împlineşte la data de 8 septembrie 2023. Potrivit legii, lichidatorul judiciar are posibilitatea de a denunţa poliţele înainte de împlinirea acestui termen.

De asemenea, de la data deschiderii procedurii falimentului, în cazul societăţii Euroins Asigurare-Reasigurare SA., începe să se calculeze termenul limită/maxim, de 90 de zile, pentru depunerea cererilor de deschidere a dosarelor de daună-anexa 7, prevedere menţionată în Art 12 alin(1) din Legea 213/2015 actualizată.

În cazul contractelor de asigurări din clasa XV-Asigurări de garanţii, termenul de încetare de drept a poliţelor este de 150 de zile. Acest termen, în cazul societăţii Euroins Asigurare-Reasigurare SA se împlineşte la 7 noiembrie 2023.

La 17 martie 2023, data ridicării licenţei de funcţionare a asigurătorului, la Euroins Asigurare-Reasigurare S.A erau valabile circa 3,66 milioane contracte de asigurări, dintre care aproximativ 2,76 milioane contracte RCA.

La data de 9 iunie 2023, mai sunt valabile circa 2,94 milioane contracte de asigurări, dintre care aproximativ 2 milioane poliţe RCA.

Până la data de 8 iunie 2023, Fondul a primit 92.168 cereri de plată din partea creditorilor de asigurări ai societăţii Euroins Asigurare-Reasigurare SA..

Instituţia recomandă potenţialilor creditori de asigurări ai asigurătorului să completeze online formularele dedicate cererilor de plată/deschidere dosare daună, pe site-ul FGA, www.fgaromania.ro.

Creditorul de asigurări poate urma separat, pe lângă procedura administrativă necontencioasă prevăzută de Legea nr. 213/2015 pentru încasarea despăgubirii de la FGA şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2) din Legea 213/2015

Articolul precedentCum se înmulţeşte Mâna Maicii Domnului. Trucuri pentru o înflorire spectaculoasă
Articolul următorPericolele ascunse în testerele de machiaje. Motivele pentru care nu ar trebui să le folosești niciodată în magazin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.