Ordonanța pentru schema de ajutor la curent și gaze va fi adoptată săptămâna viitoare

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, anunţă că săptămâna viitoare va fi aprobată ordonanţa de urgenţă cu privire la schema de ajutor la energie electrică şi gaze naturale ce urmează să fie aplicată de la 1 aprilie.

Ieri, la Guvern, am avut o întâlnire pentru măsurile pe care le vom aplica începând cu data de 1 aprilie pe energie, o întâlnire la care au participat Autoritatea de Reglementare în Energie şi actorii din piaţă – furnizorii şi distribuitorii„, a spus Popescu, joi, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a adăugat că în acest weekend vor fi finalizate consultările „cu toţi actorii din piaţă”.

Ministerul Energiei avea finalizată partea de ordonanţă de urgenţă cu privire la măsurile pe care premierul le-a şi prezentat. Până mâine aşteptăm de la Autoritatea de Reglementare să integrăm în ordonanţa de urgenţă nişte lucruri care se referă la tarifele de reglementare. Finalizăm consultarea în cursul acestui weekend cu toţi actorii din piaţă, iar săptămâna viitoare vrem să aprobăm această ordonanţă de urgenţă, în aşa fel încât începând cu 1 aprilie să avem în funcţiune noua schemă de ajutor pentru români la preţul energiei electrice şi a gazelor naturale„, a precizat ministrul Virgil Popescu.

Articolul precedent21.003 cetăţeni ucraineni au intrat în România pe 10 martie
Articolul următorInspecția muncii controlează benzinăriile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.