Guvernul a aprobat, vineri, Ordonanța de urgență privind plafonarea prețurilor energiei electrice și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023. Potrivit premierului Nicolae Ciucă, de aceste măsuri de sprijin vor beneficia 9 milioane de români racordați la energie electrică, precum și toți cei racordați la gaze naturale și numeroși agenți economici.
„Am luat aceste măsuri pentru a putea proteja cetățenii, economia și pentru a proteja locurile de muncă. De asemenea, la Ministerul Economiei se iau măsuri pentru identificarea de surse noi de energie și surse noi de aprovizionare cu gaze,” a afirmat premierul Nicolae Ciucă, la finalul ședinței de guvern de vineri.
MĂSURI PENTRU CONSUMATORII CASNICI:
– plafonarea prețurilor finale facturate la energie electrică pentru clienții casnici vulnerabili sau care se pot regăsi într-o situație de sărăcie energetica, pe două tranșe de consum, pe baza consumului mediu lunar realizat în anul 2021 și a prețurilor finale la gaze naturale;
ENERGIE ELECTRICĂ
a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh;
b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv;
GAZE NATURALE – PREȚ REGLEMENTAT de maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus
MĂSURI CONSUMATORI NON – CASNICI
– plafonarea prețurilor finale facturate pentru energie electrică și gaze naturale pentru clienții non-casnici, excepție fiind marii consumatori care vor beneficia de schema specifică industriei
ENERGIE ELECTRICĂ – maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici.
GAZE NATURALE – maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienți.
CET-urile vor cumpăra gaze naturale la preț reglementat de 250 lei /MWh