În noaptea de 13/14 mai 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Blaj, au fost sesizați de o femeie de 35 de ani, din comuna Valea Lungă, județul Alba, cu privire la faptul că a fost amenințată de soțul ei.
Din primele date, a rezultat faptul că, în timp ce se aflau la domiciliul comun, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unor discuții în contradictoriu, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, și-ar fi amenințat soția, creându-i acesteia o stare de temere.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile, prin care bărbatului i-a fost interzis să se apropie de femeie.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Sursa: Realitatea de Alba