Capitala şi judeţele Cluj şi Timiş se află în top în ceea ce priveşte nivelul salariului mediu net, în aceste zone salariul mediu fiind de 4000 de lei, conform unui comparator salarial implementat de platforma eJobs. La polul opus se află judeţe precum Gorj, Vaslui, Mehedinţi, Bacău sau Ialomiţa, unde mediile salariale nete oscilează între 2.700 şi 3.000 de lei. Conform platformei de recrutare a forţei de muncă, anul 2022 a fost unul în care persoanele care au vrut să-şi schimbe locul de muncă ori să obţină beneficii salariale şi-au putut atinge aceste obiective, în pofida contextului regional.
„Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, judeţele cu cele mai mari salarii în 2022 au fost Bucureşti, cu o medie salarială netă de 4.500 de lei; Cluj, cu 4.100 de lei, Timiş (4.000 de lei), Sibiu, Braşov, Iaşi şi Ilfov – fiecare cu câte 3.500 de lei net. Aproape identic arată şi topul judeţelor care au angajat cel mai mult anul acesta. Pe primul loc se află Capitala, urmată de Cluj şi Timiş, următoarele două locuri fiind disputate de Iaşi şi Ilfov. Alte judeţe în care salariul mediu net depăşeşte pragul de 3.000 de lei sunt Bihor (3.500 de lei), Constanţa (3.200 de lei) şi Dolj (3.200 de lei). De cealaltă parte a clasamentului, se află judeţe precum Gorj, Vaslui, Mehedinţi, Bacău sau Ialomiţa, unde mediile salariale oscilează între 2.700 şi 3.000 de lei net”, transmite eJobs, într-un comunicat dat publicităţii miercuri..
Conform platformei de recrutare, cel mai bine plătiţi în 2022 au fost angajaţii din domeniul IT, unde nivelul mediu al salariului net este de 6.000 de lei pe lună. Cei care lucrează în project management ocupă cea de-a doua poziţie, cu o medie salarială de 5.000 de lei, conform datelor Salario. Angajaţii din sectorul bancar au un salariu mediu de 4.300 de lei lunar, iar cei din telecomunicaţii şi construcţii 4.200 de lei. Salarii medii de 4.000 de lei au mai fost înregistrate în sectoarele: inginerie, auto / echipamente, medicină, e-commerce, audit / consultanţă ori asigurări.
„În ceea ce priveşte câştigurile salariale, piaţa muncii a avut dintotdeauna un paradox care e puţin probabil să se schimbe într-un viitor apropiat. Mai exact, domeniile care au angajat cel mai mult nu au fost întotdeauna şi cele în care s-a câştigat cel mai bine. Asta pentru că acolo unde vedem volume foarte mari în recrutare, vorbim şi de o pondere mare a angajaţilor pe poziţii entry level. De aceea, vom regăsi domenii precum retailul, serviciile, industria alimentară sau turismul în topul celor mai mari angajatori din România, la distanţă considerabilă de următoarele clasate, însă undeva în a doua parte a ierarhiei atunci când facem o evaluare în funcţie de salarii”, a afirmat directorul executiv al eJobs România, Bogdan Badea.
Datele Salario indică faptul că în 2022 în domeniul retail a fost înregistrat un salariu mediu de 3.200 de lei, pentru industria alimentară şi turism salariul mediu este de de 3.000 de lei, iar operatorii call center au câştigat, în medie, 2.800 de lei.
Conform eJobs, 2022 a fost un an în care balanţa de pe piaţa muncii a fost înclinată în favoarea candidaţilor şi angajaţilor, existând cu 14,1% mai multe joburi noi faţă de anul 2021 şi cu 5,5% mai multe decât în 2019.
„A fost anul în care candidaţii şi angajaţii au putut face un slalom foarte avantajos lor printre ofertele din piaţă şi aşteptările pe care le au de la angajatori. Chiar şi în contextul proximităţii faţă de o zonă de război şi al creşterii inflaţiei, în 2022, schimbarea jobului sau obţinerea unei majorări salariale au reprezentat obiective destul de uşor de atins pentru o categorie extinsă de candidaţi, atât din punctul de vedere al nivelului de experienţă avut, cât şi al distribuţiei geografice”, a mai afirmat Bogdan Badea.
Sursa: Adevarul Zilei