Omul de afaceri Cătălin Hideg, constrans să-și vândă compania pe modelul HexiPharma

Interceptările bombă obținute de Realitatea PLUS scot la iveală o operațiune pe modelul HexiPharma. Omul de afaceri Cătălin Hideg ar fi fost presat să-și vândă compania unor francezi, așa cum s-a întâmplat și în cazul Hexipharma, cel mai mare scandal din medicina românească ce ar fi avut legături cu statul paralel și care a zguduit întreaga țară. 

„Dar ce cred că a vrut să facă Trăilă ăsta cu ei? A fost așa: bă, ăsta trebuie să ne dea 200 de mii la camera preliminară până la fund. Ia, mă, banii. Nu i-am dat decât 100 de mii că nu am mai avut pentru că îmi murea firma, am băgat banii în firmă cât am mai putut ca să plătesc salariile la 66 de oameni. După care zic: nu mai am bani să vă plătesc! Din momentul acela Coldea a înnebunit! A început să-l amenințe și pe Dumbravă și pe ăsta să mă dea afară”, a declarat Hideg.

Din discuții reiese că omul de afaceri Cătălin Hideg ar fi fost șantajat. I s-ar fi cerut 600.000 euro pentru a „rezolva” acuzațiile dintr-un dosar investigat în România de Parchetul European. Acestuia din urmă i s-ar fi construit și acuzații, dar și dosare pentru a-l obliga să-și vândă firma unei companii din Franța. Schema construită de cuplul Coldea – Dumbravă la adresa lui Hideg ar fi fost pusă la cale pe același model ca și în cazul Hexi Pharma, scandal considerat cel mai mare din medicina românească.

Dezvăluiri șocante despre hidra din jurul lui Coldea. Cătălin Hideg: Ce să fac, să stau 10 ani fugit?

Înainte cu un an de izbucnirea întregului scandal legat de produsele diluate vândute de Hexi Pharma, un gigant francez a vrut să cumpere compania cu 5 milioane de euro. O companie franceză ocupa primul loc în topul european al comercianţilor de dezinfectanţi, dar Hexi Pharma, firma lui Dan Condrea, venea din urmă, cu șanse mari să acapareze ultima poziţie. Pentru a-şi consolida locul de lider, firma franceză a încercat rapid consolidarea propriei poziții și în România. Reprezentanții acesteia au abordat atunci Hexi Pharma cu intenţia de a achiziţiona direct de la ei anumite produse, iar Dan Condrea nu a respins propunerea de afacere. Hexi Pharma începuse să câştige din ce în ce mai multe licitaţii, iar la scurt timp, compania franceză i-a propus lui Condrea cumpărarea întregului business cu 5 milioane de euro.

Rețeaua penală de magistrați a lui Coldea: Judecătorul „generalului negru” deține o avere uriașă și se bucură de un salariu de sute de mii de lei pe an

Reacţia lui Dan Condrea i-a luat, însă, prin surprindere pe francezi. Acesta a cerut 8 milioane de euro. Fără căi de negociere și cu un patron Hexi Pharma de neclintit, relaţiile de colaborare cu francezii s-au rupt definitiv. De atunci însă, ar fi început și calvarul pentru Dan Condrea. Potrivit jurnaliștilor, acesta s-ar fi simțit urmărit, amenințat, iar contractele afaceristului picau pe capete. La scurt timp, a izbucnit și scandalul biocidelor diluate.

Anca Alexandrescu, anunț bombă! Noi înregistrări care dovedesc legătura dintre ROMPREST și Statul paralel, prezentate, marți seară, de la ora 21.00: „E un moment istoric”

Compania Hexi Pharma a fost acuzată că și-a diluat dezinfectații vânduți către spitale, chiar de până la 2.000 de ori. Patronul companiei, Dan Condrea, a murit însă la puțin timp după ce a fost începută urmărirea penală. Chiar și accidentul în care Condrea a murit a fost învăluit în mister, iar foarte multă lume a acuzat implicarea serviciilor deși autoritățile au stabilit că este vorba despre sinucidere. 

Articolul precedentLecția de drept. Cum acționăm în caz de violență domestică
Articolul următorNoi detalii despre biletul de adio lăsat de Mădălina Manole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.