Ocolul Pământului cu trenul, oferta unei agenții de turism. Când ajunge în România?

O agenție de turism de peste Ocean are o ofertă inedită: Ocolul Pământului cu trenul, într-un voiaj care va include cele mai luxoase vagoane și care va străbate și România, scrie Club Feroviar. Concret, la finalul verii și începutul toamnei din acest an, doritorii vor putea străbate patru continente. Și au posibilitatea să viziteze 13 țări la bordul unor trenuri de lux. Excursia nu este deloc una ieftină.

Agenția de turism Railbookers a pus la punct un plan pentru a face turul Planetei în 80 de zile. Ca Phileas Fogg în celebrul roman al lui Jules Verne ”Ocolul Pământului în 80 de zile”. Acest voiaj feroviar va fi întrerupt și de călătorii cu avionul, iar prețul pornește de la 103.000 euro de persoană. În acest preț nu sunt însă incluse unele mese și biletele de avion.

Data la care va începe această experiență feroviară este stabilită pentru 28 august 2024. Iar locul de plecare este Vancouver, Canada. Pasagerii cu dare de mână au programate șapte itinerarii feroviare și escale în peste 20 de orașe emblematice. Din Canada, Marea Britanie, Franța, Italia, Ungaria, România, Turcia, India, Africa de Sud și Malaezia. Turiștii vor călători la bordul unor trenuri cu nume sonore în domeniu. Cum ar fi Rocky Mountaineer, Belrond Royal Scotsman, Orient Express sau Maharajahs’ Express.

Articolul complet poate fi citit AICI

Articolul precedentOmar Hayssam, refuzat din nou de judecători. Rămâne în arest, dar poate face o nouă cerere de eliberare
Articolul următorȘedință cu amenințări la Ministerul Transporturilor. Grindeanu s-a baricadat în clădire și amenință că oprește negocierile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.