O turistă pierdută pe mare a supraviețuit, hrănindu-se doar cu dulciuri

O turistă a supraviețuit după ce a plutit în derivă timp de două zile pe mare, într-o barcă gonflabilă, lângă Grecia, hrănindu-se doar cu dulciurile pe care le avea la ea, potrivit BBC.

Kushila Stein, în vârstă de 45 de ani, din Noua Zeelandă, a fost salvată din Marea Egee, la nord de Creta, duminică. Femeia, care a plutit în derivă timp de 37 de ore, a încercat să-și raționalizeze o mână de bomboane pe care le avea la ea. Ea s-a acoperit cu pungi de plastic pentru a se încălzi.

Femeia, cu experiență în navigare, a purtat o pungă roșie pe cap și a folosit o oglindă pentru a atrage atenția.

După o căutare intensă a autorităților elene, Kushila a fost găsită la 101 kilometri pe țărm.

Femeia a ajuns în situația aceasta după ce a decis să ajute un prieten britanic să ia un yacht din sudul Turciei către Atena. În timpul acesta, ea a decis să meargă cu o barcă gonflabilă să viziteze insula Folegandros, însă nu a mai reușit să se întoarcă, din cauza curenților puternici. Proprietarul yachtului a anunțat poliția, când a observat că femeia nu se mai întoarce.

Au pornit în căutarea ei: șase nave, un elicoper și o dronă subacvatică.

În timp ce se afla pe mare, femeia a scris numele mamei sale și datele de contact, în cazul în care nu ar fi supraviețuit.

Femeia a fost însă găsită de echipele de căutare și a fost transportată la spital, unde a fost tratată pentru deshidratare.

După ce a fost salvată, presa internațională scrie că ea și-a sunat mama și i-a spus că încă mai are o acadea.

Articolul precedent355 de locuri de muncă vacante în județ
Articolul următorAdolescentă, drogată și violată în timpul unui ritual satanic. Fata a afla ce a pățit după ce a văzut imaginile pe internet

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.