Crimă oribilă în județul Alba, care a șocat o întreagă comunitate. Un tânăr de 24 de ani a fost ucis cu sânge rece și lăsat să agonizeze. Suspectă este chiar prietena lui care, într-un târziu, a sunat la 112.
Medicii nu au mai putut face însă nimic. Au observat că victima avea mai multe lovituri în zona capului și au anunțat poliția.
Șocant este că cei doi tineri aveau împreună și doi copii gemeni, în vârstă de numai un an. Ei locuiau în Blaj, în casă cu familia fetei, iar în ultima perioadă aveau tot mai des neînțelegeri cu rudele.
Marți dimineață, tânăra de 33 de ani a sunat la 112 și a spus că partenerul se simte rău și are nevoie de ajutor. Primul echipaj care a ajuns la intervenție și-a dat seama că ceva este în neregulă.
Bărbatul era deja mort și prezenta mai multe lovituri în zona capului. Imediat locuința celor doi a fost împânzită de criminaliști.
Vecinii spun că victima făcea parte dintr-o familie mai modestă, iar familia fetei nu era de acord cu relația dintre cei doi. Nimeni însă nu și-a închipuit un asemenea deznodământ.
În aceste momente, femeia de 33 de ani este audiată de procurori. În următoarele ore, cel mai probabil, vor fi audiate și rudele fetei.
Sursa: Realitatea de Alba