O femeie s-a îndrăgostit de un bărbat pe Facebook și i-a trimis aproape 80.000 de lei. Escrocul a fost prins de polițiști abia după un an.
Povestea, pe cât de incredibilă, este pe atât de reală. Un bărbat în vârstă de 45 de ani, din localitatea Lunca Mureșului, a avut o relație online cu o femeie mai în vârstă decât el. Acesta, pe motiv că ar suferi de mai multe afecțiuni medicale, a convins-o pe femeia care se îndrăgostise de el să îi vireze anumite sume de bani. Astfel, că în decursul unui an de zile, cuantumul a ajuns la aproximativ 80.000 de lei.
Potrivit IPJ Alba, la data de 13 septembrie 2022, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Blaj au luat măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat de 45 de ani din comuna Lunca Mureșului, care este bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În sarcina acestuia s-a reținut faptul că, în perioada august 2021 – august 2022, în baza unei relații sentimentale construită pe rețelele sociale cu o femeie de 54 de ani din Blaj, ar fi determinat-o să îi transmită diverse sume de bani, invocând probleme medicale, juridice sau de altă natură.
Bărbatul riscă acum până la 3 ani de închisoare. Acesta a fost depistat și reținut de polițiști.
Sursa: Realitatea de Alba