O nouă ZI LIBERĂ pentru salariații români: „contribuie la motivarea resursei umane”

Românii ar putea avea parte de o nouă zi liberă, potrivit unui proiect de lege depus de PNL.

Potrivit unui proiect de lege depus de liberalul Daniel Fenechiu, acordarea unei zile libere, plătite, „în ziua în care fiecare dintre noi își serbează ziua de naştere, contribuie la motivarea resursei umane”. 

În expunerea de motive, mai scrie Fenechiu, „din punctul meu de vedere, în centrul preocupării de legiferare, de dezvoltare şi îmbunătăţire a raporturilor juridice și a relațiilor sociale reglementate legislativ trebuie să stea Omul”.

În cadrul oricărei entităţi – instituţie publică, organizație economică etc – resursa umană este singură resursă capabilă să producă și să reproducă toate celelalte resurse aflate la dispoziția acestei entități. Fie că vorbim de resursa financiară, tehnologică sau, după caz, materială. Un salariat motivat va contribui activ la cresterea eficienţiei organizațiel repective, mai notează senatorul liberal.

În opinia lui Fenechiu, predictibilitatea oferită salariatului prin a cunoaşte faptul că va avea o zi liberă de ziua lui de naştere, dacă aceasta va fi, de exemplu, în ziua premergătoare sau imediat următoare perioadei de repaus săptămânal, îi poate oferi posibilitatea de achiziţiona servicii turistice pentru petrecerea acestui eveniment într-o altă localitate. Prin cheltuielile astfel făcute-avem în vedere aici cele pentru transport, servicil de alimentație publică, intrări la obiective turistice, muzee etc. „este clar că se va contribui la încasările din taxe şi impozite, la bugetul de stat ori cel local”, observă Fenechiu

Ziua de naștere este un eveniment, anual, în fiecăruia dintre noi, şi trebuie să oferim posibilitatea fiecărui salariat de a-şi petrece această zi aşa cum îşi dorește. Singur, cu familia ori cu prietenii, conchide liberalul.

Articolul precedentBani de la Guvern pentru bunicii care stau acasă cu nepoții – suma pe care o primesc în plus la pensie
Articolul următorCele mai nehotărâte zodii. Le trebuie o veșnicie să ia o decizie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.