O nouă metodă de furt din bancomat șochează: umărul surferului. Cum sunt alese victimele?

Cinci români, cu vârste cuprinse între 32 şi 45 de ani, au fost condamnaţi zilele trecute, la Hasselt, în Belgia, pentru că le-au golit conturile la 18 bătrâni printr-o metodă inedită de furt.

Membrii unei grupări infracţionale formate din cinci români, cu un bogat palmares infracţional, au fost condamnaţi zilele trecute de o instanţă din localitatea belgiană Hasselt la pedepse cuprinse între trei ani şi patru luni şi patru ani şi două luni de închisoare, dar şi la plata unor amenzi de câte 1.600 de euro fiecare. 

Un olandez de 19 ani a fost inculpat în acelaşi dosar, primind zece luni de închisoare cu suspendare şi fiind obligat să presteze 80 de zile de muncă în folosul comunităţii. 

Poliţiştii belgieni au stabilit că gruparea de români a comis furturi prin metoda ”umărul surferului” în aproape toată ţara. Au fost primite plângeri penale de la locuitori din Anvers, Bruxelles, Diepenbeek, Hasselt şi Liège. 

Pe imaginile surprinse de camerele de luat vederi se vede cum hoţii reuşeau foarte uşor să obţină codurile PIN ale cardurilor bancare aparţinând victimelor. Erau vizate persoane vârstnice, cu probleme locomotorii sau de vedere. Infractorii se aşezau la coadă la bancomate, profitau de neatenţia victimelor şi se uitau peste umerii acestora în timp ce introduceau codul PIN. Le sustrăgeau apoi cardurile bancare şi scoteau toţi banii. 

18 vârstnici din Belgia au rămas astfel fără aproximativ 40.000 de euro.

Articolul precedentAnunț important cu privire la Schema de ajutor de stat destinată HoReCa
Articolul următorPlăți compensatorii pentru proprietarii de pădure, în valoare de 258,3 milioane de lei, achitate de MMAP în 2021

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.