O nouă avertizare meteo de ploi, vijelii şi grindină pentru aproape toată ţara. Cod portocaliu valabil până diseară

Cod Portocaliu de furtuni cu ploi, vijelii și grindină în aproape toată țara, valabil astăzi între orele 12-23. Potrivit meteorologilor, aversele vor fi torențiale, iar cantitățile de apă vor depăși local 50 l/mp. Nord-vestul țării este sub Cod Galben.

În intervalul menționat, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și local în Transilvania și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Aceasta se va manifesta prin vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80-100 km/h, descărcări electrice, grindină de medii și mari dimensiuni și averse torențiale.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 35 – 50 l/mp și izolat 70 l/mp.

Tot între orele 12 – 23 este în vigoare și un Cod Galben, în Crișana, Maramureș, nord-vestul Transilvaniei și pe alocuri în Banat, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 20 – 40 l/mp.

Meteorologii mai precizează că local, în sudul și estul țării, disconfortul termic se va menține ridicat.

Articolul precedentDouă cazuri de COVID-19, în județul Alba, în ultimele 24 de ore
Articolul următorRomânia a coborât în topul exportatorilor de grâu. Pe ce loc ne aflăm

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.