O nouă acțiune în forță a polițiștilor din Alba Iulia

Poliţia Municipiul Alba Iulia a organizat o acţiune cu efective suplimentare în municipiu, cu scopul creşterii gradului de siguranţă publică. Au fost controlate 302 autovehicule şi au fost aplicate 201 sancțiuni contravenţionale, în valoare de peste 36.147 de lei. Poliţiştii au constatat, în flagrant, 5 infracțiuni şi au reținut o persoană bănuită de furt.    

Ieri, 19 februarie 2020, Poliţia Municipiului Alba Iulia a organizat o acţiune cu efective suplimentare, în municipiul Alba Iulia, în scopul creșterii gradului de siguranță publică.

La acţiune au participat, în total, 42 de poliţişti de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, criminalistic și ai Serviciului Pentru Acțiuni Speciale, care au fost sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Alba și de polițiști locali.

Cu ocazia acestei acţiunii au fost legitimate 918 persoane, controlate 302 autovehicule şi constatate, în flagrant, 5 infracțiuni.

În urma controalelor au fost constatate 201 abateri de natură contravenţională, sancționate cu amenzi în valoare totală de 36.147 lei, din care 15 la Legea 61/1991 privind liniştea şi ordinea  publică, 172 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 3 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, iar restul la alte acte normative.

Poliţiştii au identificat 3 persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni, iar față de una a luat măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore. 

Exemple:

În urma unui control făcut de polițiștii de investigații criminale împreună cu reprezentanți ai companiei care asigură alimentarea cu apă, la o locuință de pe strada Eleșteului din Alba Iulia, s-a constatat că aceasta fusese conectată ilegal la rețeaua de alimentare cu apă.

Față de proprietarii imobilului, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și  executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea și ocolirea echipamentelor de măsurare.

Tot ieri, 19 februarie, polițiștii au întocmit dosar penal pentru furt și executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea și ocolirea echipamentelor de măsurare, față de proprietarul uni imobil de pe strada Gheorghe Șincai din Alba Iulia.

Acesta ar fi folosit o improvizație și ar fi branșat ilegal o zonă a locuinței la rețeaua de electricitate, astfel că o parte din energia electrică consumată nu era înregistrată de contor.

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia l-au identificat și reținut pe un bărbat din comuna Șona, județul Alba, care este bănuit de furt.

La data de 19 februarie 2020, acesta ar fi pătruns, prin efracție, în demisolul unui imobil de pe strada Aurel Vlaicu din Alba Iulia și ar fi sustras un televizor și o bicicletă, bunuri care au fost evaluate de păgubit la suma de 2.000 de lei.

Bărbatul nu este la prima faptă de acest fel. În anul 2019 acesta a mai fost reținut pentru furturi și cercetat sub control judiciar.

Ieri, 19 februarie, polițiștii au luat față de el măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de azi să-l prezinte în fața magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

 

Articolul precedentAlba : Contract de finanțare semnat de DSVSA și CRFIR 7 Centru în vederea achiziționării de echipamente pentru diagnosticarea Pestei Porcine Africane
Articolul următorAnaliză Economică : Euro și mai aproape de 4,8 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.