O femeie de 24 de ani, nevaccinată, a murit din cauza rujeolei

Ministrul Sănătăţii – Alexandru Rafila a anunţat, luni, că o femeie de 24 de ani, care nu fusese vaccinată, a murit din cauza rujeolei. El adaugă că în ultima perioadă rujeola a cauzat şase decese. Ministrul atrage atenţia asupra faptului că boala este extrem de uşor transmisibilă, iar cu cât vârsta pacientului este mai mare, cu atât forma bolii este mai gravă.

„E foarte important să ne vaccinăm copiii şi o să încerc să vă explic de ce pentru că lumea, câteodată, nu înţelege şi în ultimele săptămâni am fost confruntat, în cadrul acestei epidemii de rujeolă, cu mai multe cunoştinţe care au avut copii mari care s-au îmbolnăvit. Dacă noi ne vaccinăm copiii aşa cum trebuie, riscul de a face rujeolă e foarte mic. Dacă există însă un număr semnificativ de copii nevaccinaţi – la noi variază, pentru că la doza întâi avem în jur de 80% dintre copii vaccinaţi, la doza a doua 65%, înseamnă că sunt cohorte mari de copii nevaccinaţi – şi atunci, în loc să nu faci rujeolă, faci rujeolă, dar nu ştii la ce vârstă faci şi faci la o vârstă mai mare.

Cu cât avansezi în vârstă, forma de rujeolă e mai gravă. Astăzi am avut, din păcate, un deces la o femeie de 24 de ani, nevaccinată şi cu altă problemă de sănătate care nu ar fi contraindicat, în mod normal, vaccinarea şi a murit. Avem vreo şase decese cauzate de rujeolă în ultima perioadă. Toate ar fi fost evitabile dacă aceste persoane ar fi fost vaccinate. În toate aceste cazuri era vorba despre persoane nevaccinate. Practic, riscul creşte pe măsură ce vârsta la care te îmbolnăveşti de rujeolă este mai mare”, a afirmat Alexandru Rafila la un post TV.

Sursa: Realitatea Medicala

Articolul precedentFMI, noi recomandări pentru România: Impozit până la 25% pe salarii și pensii mărite în tranșe
Articolul următorPatronul UNTOLD, prima reacție la acuzațiile că ar fi abuzat sexual doi minori: „Voi alege calea justiției”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.