O femeie care-și plimba bebelușul s-a trezit lipită de un gard și cu un individ care i-a băgat mâinile sub fustă. Ce a pățit bărbatul

Un bărbat din Alba a fost condamnat la pedeapsa de doi ani de închisoare, cu suspendare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală.

Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul are obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune Alba sau derulate în colaborare cu instituţii din comunitate. Înstanța îi interzice inculpatului dreptul de a comunica, prin orice mijloace, şi de a se apropia de persoana vătămată pe o durată de 3 ani.

De asemenea bărbatul a fost obligat la plata sumei de 1.000 de lei reprezentând daune morale.

În actul de sesizare s-a reţinut, în esenţă, că inculpatul, în data de 06.07.2021, în jurul orei 12.30, a urmărit-o pe persoana vătămată în timp ce aceasta se plimba cu copilul său în vârstă de 11 luni, aflat în cărucior, din centrul Municipiului Alba Iulia până în fața imobilului unde aceasta domiciliază, unde inculpatul a împins-o în poarta imobilului, a imobilizat-o prin lipirea corpului său de corpul victimei, și-a introdus mâinile sub fusta acesteia și a pipăit-o în zona intimă.

Sursa: Realitatea de Alba

Articolul precedentOMS, semnal de alarmă despre mutațiile Covid-19. Ce spun experții români
Articolul următorPoliția din New York introduce roboți printre efectivele sale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.