Numărul 112, apelat cu mai multă responsabilitate în anul 2021

2021 este anul cu cele mai puține apeluri non-urgente de când în România a fost implementat numărul unic de urgență 112. Dacă în anii 2004-2005, non-urgentele reprezentau peste 90% din totalul apelurilor, numărul acestora a scăzut anul trecut până la 40,73%. Astfel, datele ne demonstrează că, de la an la an, cetățenii sună tot mai responsabil la 112 și că, de cele mai multe ori, cer ajutorul agențiilor de intervenție atunci când au urgențe reale.

În anul 2021, operatorii STS 112 au preluat 10.337.426 de apeluri, cu 102.831 mai multe față de anul precedent. Dintre acestea, 6.127.023 (aproape 60%)  au fost urgențe reale, pentru care a fost necesară intervenția agențiilor specializate: Ambulanță, ISU-SMURD, Poliție, Jandarmerie, Salvamont. Diferența, de peste 4,2 milioane, o reprezintă apeluri  efectuate din eroare, solicitări de informații, farse și un procent redus de apeluri injurioase.

 

Anul

Numărul total al apelurilor

Apeluri urgente

Apeluri non-urgente

2021

10.337.426

59,27%

40,73%

2020

10.234.595

56,71%

43,29%

2019

11.301.881

51,91%

48,09%

2018

12.735.836

45,14%

54,86%

2017

13.711.362

44,83%

55,17%

 

Apelurile recepționate în cele 12 luni ale anului trecut au fost transferate către agențiile de intervenție, astfel:

Agenție specializată de intervenție

Procent apeluri transferate

Ambulanță

51,23 %

Poliție

22,60 %

ISU-SMURD

19,03 %

Jandarmerie

4,44 %

alte agenții

2,69 %

 

Județele cu cel mai ridicat procent de apeluri urgente, raportat la numărul total:

  1. Cluj – 70,62%
  2. Timiș – 69,94%
  3. București-Ilfov – 68,20%

Județele cu cel mai ridicat procent de apeluri non-urgente, raportat la numărul total:

  1. Gorj – 62,41%
  2. Mureș – 58,64% 
  3. Covasna – 56,42%

Operatorii STS au preluat cele mai multe apeluri în data de 18 octombrie 2021 – 57.797, iar dintre acestea 11.272 au reprezentat apeluri privind COVID-19.

La Serviciul de urgență 112 s-au primit, în 2021, 929.915 de apeluri pe problematica noului coronavirus. Cele mai multe apeluri COVID s-au preluat în luna octombrie – peste 247 de mii de solicitări la nivel național, având o medie de 8.000 de apeluri COVID/zi.

Cetățenii pot suna la 112 atunci când sunt într-o situație de urgență sau au motive să creadă că cineva se află într-o situație de urgență. 

O situație de urgență este cea în care sunt puse în pericol viața, proprietatea și/sau mediul și care necesită asistența imediată a agențiilor specializate de intervenție: Ambulanță, SMURD, Poliție, Pompieri, Jandarmerie, Salvamont. 

Serviciul de urgență 112 este pentru cetățeni și, utilizat responsabil, poate salva vieți. 

Persoanele cu deficiențe de auz și sau de vorbire pot solicita ajutor în situații de urgență printr-un serviciu dedicat, care le permite să relaționeze prin mesaje cu autoritățile. Serviciul se numește SMS 113, este gratuit și a fost implementat de Serviciul de Telecomunicații Speciale încă din anul 2015. Pentru a beneficia de acest serviciu de mesagerie de urgență, este necesară înregistrarea persoanelor cu deficiențe de auz și sau de vorbire și a numerelor de telefon mobil pe care le utilizează în baza de date a Sistemului național unic pentru apeluri de urgență. Înregistrarea se realizează prin completarea unui formular online pe site-ul STS sau printr-o cerere scrisă adresată instituției.

Până în prezent în baza de date a serviciului SMS 113 au fost înregistrate aproape 2.500 de persoane, iar, anual, zeci de urgențe ale persoanelor din această categorie sunt preluate și se oferă sprijinul necesar de către autorități.

 

În fiecare an, în 11 februarie marcăm Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112, dedicată creșterii gradului de conștientizare a importanței acestui serviciu destinat cetățenilor. 

Articolul precedentDe ce nu trebuie să dormi niciodată pe canapea
Articolul următorPeste 30 de clădiri vor fi iluminate în roșu de Ziua Europeană a Numărului de Urgență 112

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.