În timp ce mă aflam printre sutele de oameni din fața E. Barrett Prettyman U.S. Courthouse din Washington, așteptând sosirea lui Donald Trump, o neliniște m-a cuprins gândindu-mă la inculparea sa. Acuzațiile cu care se confruntă, legate de tentativa de a răsturna alegerile din 2020, poartă o aromă politică distinctă. În timp ce recunosc că există aspecte ale acțiunilor lui Trump între alegeri și 6 ianuarie cu care mulți nu sunt de acord, inculparea în sine pare mai mult motivată de animozități partizane decât de căutarea justiției.
Pentru ca o inculpare să aibă substanță reală, trebuie să respecte elementele statutare ale presupuselor infracțiuni. Faptul că se presupune că cineva a făcut ceva discutabil nu devine automat o infracțiune. Din păcate, în acest caz, procurorul special care îl judecă pe Donald Trump, Jack Smith, pare să împingă limitele definiției infracțiunilor pentru a se potrivi cu acele „lucruri nu prea bune”. Se pare că este condus de mandatul pe care toți procurorii speciali îl au: acela de a inculpa. Iar acest lucru ridică îngrijorări în ceea ce privește imparțialitatea și corectitudinea procesului legal.
Mai mult, alegerea locului de desfășurare a acestui caz, Washington DC, ridică semne de întrebare. Orașul este cunoscut pentru sentimentul puternic anti-Trump și nu este un secret că există un grup semnificativ de oameni care îl disprețuiesc cu vehemență. Prin aducerea acestui caz aici, procurorul ar putea spera la un rezultat favorabil, datorită parțialității preexistente a juriului.
Decizia de a-l inculpa pe Trump devine și mai îngrijorătoare atunci când luăm în considerare tratamentul contrastant al lui Hillary Clinton din 2016. Cu toate că avea în posesie zeci de mii de e-mailuri pe un server privat, dintre care zeci erau clasificate, iar James Comey, șeful FBI-ului la acea vreme, a recunoscut că surse străine ar fi putut accesa acel server, Clinton nu a fost supusă urmăririi penale. În plus, echipa sa a distrus acele e-mailuri și a curățat hard disk-ul. Chiar și după ce copii ale acelor e-mailuri au apărut pe laptopul lui Anthony Weiner, nicio acuzație nu a fost adusă împotriva ei. Această situație sugerează, fără îndoială, neglijență gravă în gestionarea informațiilor clasificate și obstrucționarea justiției. Refuzul lui Comey de a o inculpa pare să fi implicat o reinterpretare a legii pentru a justifica acea decizie. O astfel de disparitate în aplicarea justiției ridică preocupări serioase cu privire la corectitudinea și obiectivitatea sistemului legal.
În plus, există familia Biden. Acuzațiile legate de corupție în familia Biden continuă să circule – dar autoritățile par neobișnuit de indiferente față de acestea. Potrivit membrilor republicani ai Congresului, un denunțător a dezvăluit recent că familia Biden a primit milioane de dolari în schimbul unor favoruri acordate pe vremea când Joe Biden era vicepreședinte. Cu toate acestea, Biden continuă să fie tratat nu doar cu suspiciune, ci și cu o atitudine de adulație în mass-media.
Americanii își amintesc despre cazul precedent al lui Hillary și indiferența din cazul lui Biden pe măsură ce îl văd pe Trump în fața instanței în această săptămână. Trump, fără îndoială, o face.
Într-adevăr, este posibil ca două lucruri să fie adevărate în același timp: acuzațiile împotriva lui Trump din inculparea federală sunt grave dacă se dovedesc a fi adevărate. Inculparea susține că Trump nu numai că a luat acasă documente clasificate, o practică observată și la alte figuri publice precum Joe Biden, Mike Pence și Hillary Clinton, dar și-a și instruit avocații să declare fals că a returnat aceste documente, în timp ce manevra documentele pentru a păstra proprii avocați în necunoștință. În plus, Trump se lăuda jurnaliștilor că deține documente clasificate, recunoscând totuși că nu le-a declasificat, iar aceste documente se presupune că aveau în cuprinsul lor informații de securitate națională extrem de importante.
Dacă Hillary ar fi fost inculpată în 2016, nu ar exista prea multă îndoială cu privire la inculparea lui Trump.
Dar ea nu a fost inculpată. Ceea ce înseamnă că sistemul american de justiție pare să urmeze celebrul dicton din America Latină: „Pentru prietenii mei, totul; pentru dușmanii mei, legea.” Și acest dublu standard nu va rezista mult timp. De aceea, Trump promite deja să îi aducă în fața justiției pe membrii familiei Biden, în cazul în care va fi reales.
Apropo de Biden, să nu uităm ca niciodată un președinte american nu a beneficiat de subiectivitate și maleabilitate din partea justitiei ca Biden, și aici putem face o comparație cu scandalurile majore (Watergate – Nixon – un lucru aparent de trecut cu vederea în zilele noastre, Sexgate cu Clinton, Trump și multiplele acuzații), nimeni nu-l zdruncină pe Biden, în schimb. Asta pentru că justiția și presa îi sunt extrem de prietenoase.
Am intrat într-o nouă și urâtă etapă a istoriei politice americane. Trump ar fi trebuit să știe că dușmanii săi îl urmăresc. Numai un narcisism epic și o nebunie pot explica comportamentul său referitor la cutiile de documente care l-au adus acum în fața instanței. Dar astfel de preocupări sunt acum secundare. Întrebarea reală este dacă forțele de ordine federale vor mai aplica vreodată un set de reguli sau dacă ciclul de represalii va intra acum în plină forță.
Deși ar putea exista preocupări valide legate de acțiunile lui Trump în acea perioadă, este crucial să ne asigurăm că acuzațiile aduse au la bază principii legale bine stabilite și nu sunt alimentate de animozități personale sau motivații politice. O inculpare cu o fundație șubredă subminează încrederea în sistemul nostru legal și amenință principiile fundamentale care susțin societatea americană.
Trebuie să ne amintim: căutarea justiției ar trebui să fie întotdeauna imparțială, transparentă și lipsită de părtinire politică. Este de datoria noastră, ca cetățeni, să susținem integritatea sistemului legal și să împiedicăm folosirea lui în scopuri politice. Doar atunci putem obține cu adevărat o societate corectă și echitabilă, care respectă drepturile și libertățile tuturor, indiferent de afilierile lor politice.
