Petre Daea – ministrul Agriculturii spune că nu suntem departe de constatarea din punct de vedere legal al stării de calamitate în România.
„Păi, nu suntem departe. Noi suntem în interiorul procedurii de a stabili calamitățile respective. Prin procesele verbale, respectând actul normativ, constatăm, măsurăm, definim fenomenul. Este secetă pedologică.
Eu, ca agronom, specialist în domeniu, constat că această secetă pedologică a avut efecte negative asupra plantei respective, a distrus-o.
Eu fac ceea ce trebuie în spațiul juridic pe care l-am și constat la fața locului gradul de afectare a culturilor. După această etapă vom vedea ce înseamnă din punct de vedere al impactului asupra zonelor respective. Nu toată ţara este aşa.
Și vă spun un lucru: vom avea pâine. Sunt pierderi de recoltă, dar nu peste tot. Acolo unde s-a obținut producție mai mică, calitatea este mai bună.
Este o regulă agronomică aici. În momentele acestea de secetă, calitățile bobului de grâu sunt mai bune. Aceste calități se măsoară în greutate hictolitrică, în cantitate de proteină, în glutenul care există. Avem cu ce să hrănim țara, românii să fie siguri de acest lucru”, a spus Petre Daea, marți seara, la un post TV.