Noul ministru al Finanțelor, Dan Vîlceanu, gafă în prima zi la instituția pe care o conduce începând de astăzi. El nu a știut căt este inflația, deși aceasta este la un nivel uriaș în acest moment. Ministrul care vine din PSD nu a știut să răspundă nici la întrebarea dacă are datorii la stat sau nu.
„Inflația nu este la nivel record și nici nu e 5%, 5% e o estimare a Băncii Naționale. Din punctul meu de vedere, lucrul acesta trebuie discutat în primul rând cu titularul problemei, care este Banca Națională. Pe de altă parte, Guvernul României nu a mai luat măsuri care să genereze inflație anul acesta, și aici dați-mi voie să vă aduc aminte faptul că nu am majorat venituri ale angajaților și toate măsurile luate au fost în direcția reducerii inflației, nicidecum a creșterii, dar să știți că nu există o creștere economică, în lume nu s-a inventat, fără să aibă și un puseu inflaționist”, a declarat, joi, noul ministru al Finanțelor.
Întrebat dacă are datorii la stat, Dan Vîlceanu a răspuns: „Din ce știu eu, nu”.