Noua tulpină britanică a coronavirusului se răspândeşte în România

 

Noua tulpină britanică se răspândește accelerat în România! Ministerul Sănătăţii a anunţat, vineri seară, confirmarea a 27 de noi cazuri de infectare cu noua tulpină de coronavirus. În raportare sunt incluse cele 24 de cazuri anunţate după un studiu de secvențiere genomică făcută de o companie de servicii medicale. Cazurile cu noua tulpină sunt predominante în București, dar se regăsesc aproape pe tot teritoriul țării, anunță autoritățile.

 Reprezentanții Ministerului Sănătății au anunțat noi rezultate în cadrul studiului de secvențiere a genomului virsului SARS-CoV2.

Un număr de 27 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, noua variantă UK – linia genetică B 1.1.7, au fost raportate, vineri, de Institutul Naţional de Sănătate Publică – Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, informează Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, 17 cazuri sunt în Bucureşti, câte două în judeţele Ilfov, Cluj, Vâlcea şi câte un caz în judeţele Timiş, Caraş-Severin, Galaţi, Mureş. 

Ministerul Sănătății a precizat, vineri seara, că a primit de la Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) confirmarea celor 24 de cazuri anunțate în cursul zilei de MedLife și alte încă trei cazuri.

În total, au fost raportate 27 de cazuri noi de infectare cu SARS-Cov-2, varianta UK – linia genetică B.1.1.7, astfel:
– 17 cazuri în municipiul București;
– 2 cazuri în județul Ilfov;
– 2 cazuri în județul Cluj;
– 2 cazuri în județul Vâlcea;
– 1 caz în județul Timiș;
– 1 caz în județul Caraș-Severin;
– 1 caz în județul Galați;
– 1 caz în județul Mureș.

Reamintim că primul caz confirmat cu noua tulpină din Anglia a fost anunțat pe 8 ianuarie, în cazul unei femei care nu avea un istoric de călătorie în Marea Britanie.

Un studiu de secvențiere genomică SARS CoV2 dat publicității la sfârșitul lunii ianuarie arată nu numai că numărul pacienților identificați cu noua tulpină din Marea Britanie este în creștere, ci și posibilitatea ca aceasta să devină dominantă și în România.

De aceea specialiștii atrag atenția că este nevoie de o monitorizare atentă a evoluției noii tulpini, dinamica evidențiată fiind o alertă în ceea ce privește relaxarea măsurilor de siguranță. Cea mai bună soluție pentru oprirea răspândirii virusului este vaccinarea împotriva COVID-19. 

Medicul epidemiolog și cercetătorul Octavian Jurma a avertizat că, până în luna martie, în doar o lună de zile, 60% din cazurile de COVID-19 din Bucuresti vor fi cu noua varianta de coronavirus, depistata initial in Marea Britanie.

PRIMELE CAZURI CU NOUA TULPINĂ DIN MAREA BRITANIE – B.1.1.7  IDENTIFICATE ÎN ROMÂNIA

La noi în țară, primul caz a fost depistat la începutul lunii ianuarie. 

Primul caz – Femeia infectată cu noua tulpină de SARS-CoV-2 din Marea Britanie – B.1.1.7, fără istoric de călătorie

Primul caz depistat cu noua tulpină la noi în țară a fost cel al unei femei din Giurgiu, pe 8 ianuarie. Pacienta în vârstă de 27 ani a avut o formă ușoară și a fost în stare clinică foarte bună, izolându-se la domiciliu după analizele făcute la spital. Ea a fost internată pe 3 ianuarie la Institutul „Matei Balș”.

Bărbat din Suceava infectat cu noua tulpină de coronavirus

Luni, 25 ianuarie, un al patrulea român a fost diagnosticat cu această mutație. Este vorba despre un bărbat din Suceava, întors recent din Regatul Unit. El a stat internat în  Spitalul Județean Suceava de pe data de 11 ianuarie până pe 22, când a solicitat să fie externat, rămânând în izolare la domiciliu. A revenit la spital duminică seara, pe 24 ianuarie, și a fost reinternat în sectorul COVID-19 din Spitalul Siret. El a revenit luni, 25 ianuarie, la Spitalul Județean din cauza agravării stării generale, având nevoie de oxigen. 

Focarul-coronavirus cu noua tulpină din Marea Britanie de la Școala nr. 28 din București

Ulterior primelor cazuri a fost identificat focarul cu tulpina nouă de SARS-CoV-2 din Marea Britanie la școala nr. 28 din Capitală. S-a făcut deja dezinfecția scolii în care lucrează îngrijitoarea depistată cu noua tulpină. 9 din 10 persoane cu care aceasta a fost în contact au fost infectate. 

Cazul din Constanța – al cincilea cu noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie, fără istoric de călătorie

Este vorba de un bărbat de 69 de ani din Constanța, pensionar. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății care a transmis că Institutul „Matei Balș” a temrinat secvențierea genomică și a fost confirmată noua tulpină. Bărbatul a început să aibă simptome de boală în data de 28 decembrie 2020, iar în 02 ianuarie 2021 a efectuat un test RT-PCR al cărui rezultat a fost pozitiv. A fost internat la Constanța, iar din 7 ianuarie este internat la un spital din Capitală.

 

Articolul precedentVIDEO Culisele statului paralel | Dezvăluiri exclusive despre lista datornicilor BANCOREX! Cine sunt privilegiații care au luat credite
Articolul următorVIDEO Culisele statului paralel | Marius Opran, despre cum a fost arestat Răzvan Temeșan în plină ședință AGA la BANCOREX. Ce rol a avut Bebe Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.