O nouă ședință a Coaliției de guvernare va avea loc astăzi, începând cu ora 15.00. Liderii politici discută în aceste zile despre reducerea TVA pentru gigacalorie, dar și despre amânarea pensiilor speciale pentru aleșii locali.
Intrarea în vigoare a pensiilor speciale pentru aleșii locali ar trebui amânată cu un an, este de părere șeful PSD. Marcel Ciolacu a făcut această declarație după ședința liderilor partidelor din coaliția de guvernare, luni.
„A fost această discuție. Și credem că cea mai bună soluție în acest moment este prorogarea de drept pentru un an de zile”, a declarat Marcel Ciolacu.
Liderii coaliției iau în calcul reducerea TVA-ului la gigacalorie pe perioada iernii, astfel încât românii să nu plătească facturi uriașe.
„Încercăm până la sfârșitul anului să venim cu un buget de stat. Important este că o să venim cu o reducere a tva-ului la gigacalorie pe perioada iernii, ianuarie-februarie-martie astfel încât să fie cât mai suportabilă. Să rămână 5 la sută”, a declarat președintele PSD – Marcel Ciolacu, luni, după o ședință în coaliție.
Certificatul verde, două variante
Preşedintele PSD a vorbit și despre o nouă propunere legislativă privind certificatul verde. El a arătat că se va discuta în coaliţie dacă se va merge pe această variantă sau pe vechiul proiect care se află în Parlament.
„Sunt două propuneri: să venim cu un nou act normativ, pe care domnul Rafila nu l-a finalizat până acum, dar în 48 de ore îl va finaliza şi se va discuta. Categoric va exista o propunere, până la sfârşitul anului, să treacă prin Parlament”, a mai spus Ciolacu.