Noua schemă de ajutor la energie și gaze intră în vigoare astăzi

Noua schemă de plafonare și compensare intră în vigoare începând de astăzi. Crește valoarea ajutorului din partea statului, astfel că românii ar trebui să plătească mai puțin. Între timp, Protecția Consumatorului cere furnizorilor de energie să își educe clienții. 

Astăzi intră în vigoare nouă schemă de plafonare și compensare, astfel că românii vor avea facturi mai mici cel puțin până în luna aprilie.

Totodată, crește și plafonul de consum până la care oamenii pot beneficia de ajutor până la 500 KWh la energie electrică și 300 mc la gaze naturale.

Plafonul de preț scade până la 0,68 lei/KWh la energie electrică și la 0,22 lei/KWh la gaze naturale pentru cei care se încadrează în plafonul de consum. 

Crește și valoarea compensației la gaze naturale, astfel că 40% din factură va fi plătită de stat. O altă noutate o reprezintă și faptul că furnizorii riscă amenzi de până la 200 de mii de lei în cazul în care emit facturi greșite.

Protecția consumatorului îi încurajează pe furnizori să își educe clienții, astfel încât să își supravegheze consumul. Printre sfaturi se numără și stingerea luminii atunci când părăsesc o cameră. 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentPER: ”Am ajuns să importăm 70% din ceea ce consumăm. Ce plan are Guvernul pentru fermierii și micii producători autohtoni?”
Articolul următorSorin Cîmpeanu a modificat acordarea burselor elevilor și termenul de depunere a cererilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.