Noile RESTRICȚII oficiale: „În weekend circulația va fi permisă până la 20, iar la firme/operatori economici până la 18:00”

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a anunțat noile restricții aprobate în ședința de Guvern, joi. Printre noile măsuri care intră în vigoare începând de mâine se numără reducerea programului de funcționare al magazinelor.

„În cursul săptămânii care a trecut am avut o ședință la grupul tehnico științific unde au fost propuse mai multe măsuri discutate astăzi în comitet, rezultând hotărârea nr. 20 din 2021.

Măsurile sunt: Referitor la intervalul orar în care este permisă circulaţia – unde incidenţa este peste 4 la mie în ultimele 14 zile – în timpul week-endului vineri, sâmbătă, duminică circulaţia să fie permisă doar până la ora 20.00. La operatorii economici activitatea să fie redusă până la ora 18.00. Revenirea asupra acestor măsuri se face când se revine sub 3,5 la mie.

Dacă incidenţa depăşeşte 7,5 la mie, circulaţia va fi până la ora 20.00 pe toată durata săptămânii, iar operatorii economici funcţionează până la ora 18.00 pe toată durata săptămânii. Se revine asupra măsurii când rata scade sub 7 la mie. 

Pentru noaptea de 27.03 și 28.03 măsura va fi limitată până la ora 22.00 pentru persoanele care se vor deplasa pentru sărbătoarea Pesah.

Pentru noaptea de 3-4 aprlie, se va permite circulația persoanelor în afara localității pentru deplasarea la slujbele religioase de Paștele Catolic până la ora 02.00. S-a discutat și de perioada Paștelui ortodox care și atunci vor fi stabilite ore de participare. Reglementarea va apărea în următoarea hotărâre de guvern.

Se va putea călători fără carantină dinspre Marea Britanie”, a declarat Raed Arafat.

Raed Arafat a mai spus că în zonele unde rata de infectare depăşeşte 4 la mia de locuitori se vor închide sălile de fitness. În același timp, în zonele unde rata de infectare depăşeşte 7,5 la mia de locuitori, restricţia de circulaţie din week-end se va aplica şi în timpul săptămânii.

Referitor la declarația pe proprie răspundere, Raed Arafat a declarat: „Declarația este numai după ora 20.00. Între 18.00 și 20.00 se circulă. Dacă este după ora 20:oo și vrei să te deplasezi undeva trebuie să ai declarația. Să nu se înțelegă ceva că livrarea la domiciliu nu continuă”.

Articolul precedentLegume modificate GENETIC și îmbibate cu pesticide. Cum au dispărut soiurile românești
Articolul următorFlorin Cîţu anunță că elevii vor fi testați non-invaziv, după vacanță

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.