Noi sancțiuni asupra Rusiei – Întrunirea G7, propuneri concrete pentru creșterea presiunii asupra lui Putin

Noi sancțiuni pentru Rusia sunt pregătite în cadrul summitului G7 care va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni în Germania. Un înalt oficial de la Casa Albă susține că se vor înainta propuneri concrete în cadrul acestei întâlniri pentru ca presiunea economică asupra țării conduse de Putin să fie crescută.

Summitul G7, care va avea loc la sfârşitul săptămânii în Germania, va elabora ”un set de propuneri concrete pentru a creşte presiunea asupra Rusiei şi a arăta sprijinul nostru colectiv pentru Ucraina”, a declarat miercuri un înalt oficial de la Casa Albă, relatează AFP.

El nu a dat însă detalii cu privire la aceste măsuri, după ce Occidentul a multiplicat deja anunţurile de sancţiuni împotriva regimului lui Vladimir Putin.

 

Aceeaşi sursă a indicat, de asemenea, că subiectul energiei, al cărei cost explodează în lume, se va afla ”în centrul discuţiilor” dintre liderii Statelor Unite, Germaniei, Franţei, Canadei, Italiei, Japoniei şi Regatului la acest summit.

G7 – Măsuri concrete împotriva Rusiei

Cei şapte şefi de stat şi de guvern ”văd un set de provocări comune în ceea ce priveşte costul vieţii pentru populaţiile lor” şi mai mult în lume, în special în ceea ce priveşte energia şi hrana, a menţionat responsabilul american sub rezerva anonimatului.

 

El s-a adresat în cadrul unei conferinţe de presă dedicată participării preşedintelui american Joe Biden la acest summit G7 precum şi la un summit NATO care va avea loc în Spania.

Casa Albă a subliniat că preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski va participa prin videoconferinţă la aceste două reuniuni la nivel înalt.

În ceea ce priveşte NATO, un înalt responsabil al executivului american a insistat că alianţa de apărare occidentală va prezenta la Madrid un nou ”concept strategic” care ”va menţiona provocările lansate de China”. ”Va fi pentru prima dată”, a indicat sursa citată.

Beijingul va fi, de asemenea, în vizorul G7, care va analiza practicile Chinei considerate încă ”mai agresive” în chestiuni economice şi comerciale.

 

Casa Albă a menţionat, de asemenea, lansarea, în cursul G7, al unui ”parteneriat în infrastructuri” pentru ţările mai puţin dezvoltate, care ar trebui să fie un răspuns la investiţiile masive chineze în întreaga lume.

Membrii G7 au invitat, de asemenea, Argentina, India, Indonezia, Senegal şi Africa de Sud să se alăture summitului din Spania.

În ceea ce priveşte apărarea, responsabilul de la Casa Albă nu a indicat dacă Joe Biden va profita de reuniunea NATO pentru a avea o întrevedere cu omologul său turc Recep Tayipp Erdogan, care ameninţă că va bloca aderarea Finlandei şi Suediei la Alianţă.

Cu toate acestea, Statele Unite rămân ”optimiste” cu privire la posibilitatea de a ajunge la un consens cu Ankara.

Articolul precedentCe se întâmplă dacă moare PUTIN: Constituția Rusiei nu spune, dar există o procedură specială
Articolul următorȘedință de Guvern – Astăzi urmează să se aprobe documentul prin care România va colabora în industria militară cu Polonia

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.