Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a afirmat că în urma raportului medico-legal a reieşit că tatăl a curmat viaţa copilului cândva între miezul nopţii şi ora 1.00, înainte ca poliţiştii să fi primit sesizarea de la mama micuţului.
CÂND LE-A SPUS POLIȚIȘTILOR CĂ MICUȚUL E TEAFĂR, TATĂL ÎL UCISESE DEJA
“Apelul mamei a venit în jurul orei 1.14, conform datelor transmise atât de IPJ Alba, cât şi de structurile specializate. Ea nu a putut să indice locaţia în care se află bărbatul şi bebeluşul. A afirmat că ar putea să fie în acel apartament închiriat, s-ar putea să fie la părinţi, s-ar putea să fie la un alt apartament proprietate personală sau ar putea să fie la un prieten. Mama copilului, care se afla în permanentă legătură cu poliţiştii, nu mai ştia dacă bărbatul locuieşte la acea adresă, unde a şi fost găsit. La acel moment nu au existat indicii cu privire la locaţie. Activităţile derulate, din datele transmise de colegii de la IPJ Alba, pe care le-am solicitat şi noi pentru a clarifica anumite aspecte şi pentru a vedea modul de intervenţie, nu relevau urme de risc, mesajele pe care bărbatul le-a avut cu mama bebeluşului, cu fosta sa concubină, în acele mesaje nu transmitea ameninţări şi nu reieşea că ar face rău bebeluşului sau că şi-ar face rău lui”, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, luni, la Realitatea Plus.
„Când l-am sunat înapoi (pe tată – N.R.) , în jurul orei 01:46, din nefericire copilul era DEJA DECEDAT, UCIS DE PROPRIUL PĂRINTE, ne-a spus că bebelușul este în regulă și se poate verifica acest lucru, având un ton foarte calm. Nici în acel moment poliția nu a încetat verificările, a ținut legătura cu familia bărbatului, a mai precizat Drăgan.
Mai mult, „mama copilului nu a afirmat nicio secundă că acesta ar fi în pericol, iar despre soțul ei a spus că este o persoană liniștită, deci polițiștii nu aveau indicii că este o urgență.”
“Mama copilului nu a afirmat nicio secundă că acel copil ar fi în pericol, singurul lucru pe care l-a afirmat a fost că a avut o discuţie prin mesaje cu tatăl copilului, intervalul orar 00.00 până în jurul orei 1.00, ulterior bărbatul nu a mai răspuns mesajelor sale. Acela a fost singurul element transmis la acel moment şi cu siguranţă am văzut la fel în spaţiul public ideea de anchetă internă. Ideea este că după fiecare caz se face la nivelul unităţii respective o analiză a cazului respectiv să vadă dacă se putea interveni într-un alt mod, dacă s-a intervenit conform reglementărilor legale, dar din datele transmise până în acest moment, iarăşi nu vreau să pară ca o scuză, reglementările legale au fost respectate în această situaţie”, a mai precizat Drăgan.
DE CE NU A FOST LOCALIZAT APELUL. DISCUȚIA CU TATĂL UCIGAȘ NU S-A PURTAT PRIN DISPECRATUL 112
Oficialul din Poliția Română a precizat, la Realitatea Plus, de ce nu s-a folosit sistemul de localizare a apelului. „Localizarea este posibilă doar pe baza unui mandant, a unei ordonanțe, ori din indiciile pe care le aveau în acel moment colegii mei nu s-a considerat că este cazul să se solicite un mandat. Este foarte important să spunem și că bărbatul nu a fost sunat de dispeceratul 112, deci nu putea fi aplicat sistemul de detectare, ci de pe telefonul unui coleg polițist, iar acesta a fost sunat înapoi de către tatăl ucigaș.
Sursa: Realitatea de Alba