Guvernul modifică joi, 13 mai, normele de aplicare ale OUG privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.
Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi, printr-o hotărâre, modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor OUG nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobate, anterior prin HG nr. 52/2011.
În nota de fundamentare a actului normativ se arată că în modificările avute în vedere prin proiectul de HG se propun, printre altele: „eliminarea din cuprinsul normelor metodologice a prevederilor referitoare la plata contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate persoanelor care beneficiază de indemnizaţia pentru creşterea copilului; reglementarea acordării stimulentului de inserţie în cuantumurile prevăzute de ordonanţa de urgenţă, respectiv 1.500 şi 650 de lei, în funcţie de momentul la care se solicită dreptul la concediul şi indemnizaţia pentru creşterea copilului, în perioada până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu dizabilităţi”.
Vezi AICI ce conține Proiectul – Poate fi consultat la adresa: https://sgg.gov.ro/1/wp-content/uploads/2021/05/HG-15.pdf
Guvernul a adoptat, pe 7 aprilie, o ordonanță de urgență prin care se acordă părinților aflați în concediu de creștere a copilului un stimulent de 1.500 de lei, dacă aceștia aleg să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de șase luni a copilului.
Ce prevede OUG nr.26 din 7 aprilie 2021
– Stimulentul se acordă în locul celui de 650 de lei, dacă părinții se întorc înaintea împlinirea vârstei de șase luni pentru copil sau vârsta de 2 ani sau 3 ani pentru copii cu dizabilități.
– Stimulentul de 650 de lei se menține pentru părinții care revin în activitate până la împlinirea vârstei de 2 ani, de asemenea se aplică după împlinirea de către copil a vârstei de șase luni sau 1 an, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, sau de 3 ani în cazul copilului cu dizabilități.
– Stimulent de inserție de 650 de lei și pentru părinții care se întorc la lucru în timpul perioadei de îngrijire a copilului cu dizabilități 3-7 ani.