Noi beneficii pentru angajații ANI – lista de sporuri

Angajații din Agenția Națională de Integritate (ANI) ar urma să beneficieze de un nou spor, prin care leafa le este crescută cu 25%, potrivit unui proiect de lege aflat la un pas de adoptare de Camera Deputaților.

Un proiect de lege care avea drept scop inițial introducerea în grila de salarizare publică a unei funcții apărute anul trecut a fost modificat printr-un amendament depus de un deputat din Grupul minorităților (Ionel Stancu, reprezentant al Asociației Macedonenilor din România), care a venit cu un amendament prin care a cerut ca de spor de risc și de solicitare neuropsihică să beneficieze și personalul din cadrul Agenției Naționale de Integritate. 

Sporul pentru risc și solicitare neuropsihică, de 25% din salariul de bază, a fost acceptat și de colegii săi din Coaliție, fiindcă este prevăzut în raportul de admitere al proiectului de lege (dat săptămâna trecută), aflat acum pe masa deputaților, la votul final.

Practic, alesul minorității, Ionel Stancu, ar vrea ca personalul de la ANI să aibă beneficii financiare care sunt acum aplicabile judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat magistraților sau din structuri ca DNA, DIICOT sau de la Institutul Național de Expertize Criminalistice, acestea fiind categoriile indicate de articolul de lege la care a făcut referire. 

De asemenea, de acest spor mai beneficiază și judecătorii CCR. Mai precis, la judecătorii CCR, cele două sporuri le aduc magistraților 5.660 de lei în plus la salariu.  

La cât ajung sporurile de la ANI

În prezent, la ANI sunt două sporuri care se acordă majorității celor angajați. 

În primul rând, sporul de 15% din salariul de bază pentru gestionarea datelor și informațiilor clasificate. 

Un alt spor, tot de 15%, este sporul pentru condiții vătămătoare. De acest ultim spor beneficiază inclusiv șoferii din instituție. Mai mult, cei care au titlul de doctor beneficiază de 50% din salariul minim brut aflat în plată. 
Cu noile sporuri, un salariat de la ANI va sări cuantumul de 50% din salariul de bază. Ca situația să fie completă, în cazul în care personalul din instituție va avea și proiecte cu finanțare externă, atunci va mai exista un spor de minimum 25%, după ultimele prevederi adoptate de Guvern. 

Articolul precedentPASTILA PENTRU SUFLET
Articolul următorDeputații vor să cumpere bilete de avion și cazare la hoteluri din străinătate, de 7 milioane de lei. Achiziție uriașă în vremuri de criză

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.