Nu scăpăm de vremea rea, anunță meteorologii. Au fost emise mai multe avertizări de vreme nefavorabilă și ploi însemnate cantitativ care vor expira mâine dimineață.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 02 septembrie, ora 12:00 – 03 septembrie, ora 10:00
Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată
În intervalul menționat, în vestul, estul și sud-estul țării vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, iar cantitățile de apă vor depăși local 25…40 l/mp. Local în sud-estul Munteniei și în Dobrogea, mai ales seara şi noaptea, aversele vor fi însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului.
Notă: Începând din dimineața zilei de sâmbătă (3 septembrie), aversele se vor restrânge spre sud-estul și estul țării.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 02 septembrie ora 12:00 – 03 septembrie, ora 10:00
Fenomene vizate: ploi abundente, instabilitate atmosferică accentuată
În Oltenia, Transilvania, local în Maramureș, Muntenia și Dobrogea vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…60 l/mp și izolat în Oltenia peste 70…80 l/mp. În sud-est, aversele vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii.
COD ROȘU
Interval de valabilitate: 02 septembrie, ora 15:00 – 03 septembrie, ora 03:00
Fenomene vizate: ploi abundente
Local în județul Vâlcea, în zona montană și submontană a județelor Gorj și Argeș se vor acumula cantități de apă de 70…90 l/mp și izolat peste 100 l/mp.