Ninsori și temperaturi scăzute, în toată țara. În Capitală, strat consistent de zăpadă: informare meteo de precipitații mixte și polei

Ninge, la această oră, în mai multe județe din țară, iar în Capitală, stratul de zăpadă măsoară deja câțiva centimetri.

O informare meteo este valabilă, până la ora 10:00, în toată țara. Se vor semnala ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului, precipitații mixte și polei.

În Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia, precum și în Munții Banatului, în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură va ninge și se va depune strat de zăpadă. Mai ales în Oltenia și sud-vestul Munteniei acesta va depăși pe arii restrânse 8…10 cm, iar la munte se vor atinge grosimi de 15…20 cm. Cu precădere la începutul intervalului, vântul va avea intensificări, cu rafale, în general, de 70 – 80 km/h în sud-vestul extrem și la munte și 45 – 55 km/h în regiunile sudice și sud-estice. Îndeosebi în vestul Carpaților Meridionali, zăpada va fi temporar viscolită.

În Moldova și Transilvania vor fi ninsori în general slabe cantitativ, iar în restul teritoriului precipitațiile vor fi mai ales sub formă de ploaie și lapoviță.

În sudul și sud-estul țării, precum și la munte, pe alocuri, se va depune polei.

Articolul precedentȘcolile și grădinițele rămân închise până pe 11 ianuarie anul viitor
Articolul următorOperațiunea ”Foc de artificii”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.