Nicolae Manolescu invitat la Târgul de Carte Alba Transilvana

Publicului albaiulian are întâlnire cu criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu. Acesta va fi prezent în cadrul Târgului de Carte Alba Transilvana cu conferința intitulată Lista canonică și cu un adevărat regal poetic derulat sub binecunoscutul titlu Gala Poeziei Românești Contemporane – Lista lui Manolescu.

Nicolae Manolescu va susține vineri, 7 iunie 2019, începând cu orele 18:00, conferința cu titlul Lista canonică în spațiul de evenimente de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia.

Sâmbătă, 8 iunie 2019, cu începere de la ora 11:00 la Muzeul National al Unirii din Alba Iulia va avea loc Gala a Poeziei Românești Contemporane – Lista lui Manolescu.

Cei mai însemnați poeți ai momentului vor susține recitaluri de poezie în cadrul acestui eveniment.

Intrarea la acest eveniment ca și la toate celelalte evenimente ale Târgului de Carte Alba Transilvana este liberă.

Târgul de Carte Alba Transilvana este organizat de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.

Nicolae Manolescu s-a născut la 27 noiembrie 1939 în Râmnicu Vâlcea și este critic și istoric literar român, cronicar literar și profesor universitar, membru titular al Academiei Române (din anul 2013).

A fost ambasador al României la UNESCO și este președintele Uniunii Scriitorilor din România.

Nicolae Manolescu este considerat ca unul dintre cei mai importanți critici literari români din ultimele decenii.

Una dintre cărțile sale fundamentale este Istoria critică a literaturii române, apărută în 2008, într-o ediție definitivă.

Nicolae Manolescu este de asemenea directorul revistei România literară.

În luna decembrie 2011, Senatul Universității din București l-a declarat Profesor Emerit iar Administrația Prezidențială l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincție a statului român.

Articolul precedentAVERTIZARE hidrologică de INUNDAȚII. Se anunță scurgeri importante pe versanți, posibile  depășiri ale cotelor de atenție pe bazinul hidrografic Mureș
Articolul următorMinor cercetat pentru infracțiuni rutiere

Comments are closed.