Nicolae Ciucă: „România a stocat în depozitele naționale o cantitate-record de gaz: peste 3 miliarde metri cubi”

Nicolae Ciucă – premierul României anunță că România a stocat în depozitele naționale o cantitate-record de gaz: peste 3 miliarde metri cubi, reprezentând 97,75% din totalul capacității de înmagazinare.

„România a stocat în depozitele naționale o cantitate-record de gaz: peste 3 miliarde metri cubi, reprezentând 97,75% din totalul capacității de înmagazinare. Pragul de 80% (solicitat de Comisia Europeană) a fost depășit de la mijlocul lunii septembrie, iar faptul că ne apropiem deja de capacitatea tehnică maximă înseamnă că vom avea, la iarnă, suficient gaz pentru necesarul consumatorilor casnici și al economiei.

În viitor, producția internă va crește, ca urmare a dezvoltării platformelor de extracție din largul Mării Negre și după pornirea exploatării unor noi perimetre din interiorul teritoriului, precum Caragele, din județul Buzău. Ca urmare a politicilor derulate de ministrul liberal al Energiei Virgil Popescu, România este unul dintre statele europene cu cea mai mică dependență de gazul din import, circa 90% din necesarul țării fiind acoperit din producția internă”, a transmis Nicolae Ciucă.

Și ministrul Energiei îi liniștește pe români în privința stocurilor de gaze. Virgil Popescu spune că România a depăşit 3 miliarde de metri cubi de gaze naturale în depozite! „Record absolut!”, anunță oficialul.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentGuvernul schimbă regulamentul pârtiilor de schi. Amenzi mărite atât pentru schiori, cât şi pentru administratorii pârtiilor
Articolul următorVenituri uriașe pentru pensionarii speciali care lucrează în ministere – Culisele Statului Paralel

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.