Liderul PNL Nicolae Ciucă i-a transmis, miercuri dimineață, un mesaj dur premierului Marcel Ciolacu, după ce Comisia Europeană a cerut suspendarea tranșei de plată numărul 3 din PNRR, în valoare de 2 miliarde de euro. „Românii așteaptă rezultate, nu explicații și somnifere electorale. Finalizați reformele și deblocați fondurile – aceasta e singura cale de a merge înainte”, a afirmat Ciucă.
„Domnule Ciolacu, Trecem de la fapte la vorbe? În mandatul meu am atras 6,3 miliarde de euro din PNRR, respectând toate jaloanele necesare. Acestea sunt fapte, nu retorică. Astăzi, problema este la dumneavoastră. Guvernul pe care îl conduceți a blocat accesul la fondurile din tranșa 3, din cauza celor 6 jaloane esențiale nefinalizate.
Nu e vorba de colaborare bună sau demisii de formă. Românii așteaptă rezultate, nu explicații și somnifere electorale. Finalizați reformele și deblocați fondurile – aceasta e singura cale de a merge înainte”, a declarat Ciucă, într-un mesaj postat miercuri pe Facebook.
Liderul PNL i-a atras atenția lui Ciolacu că nu poate câștiga alegerile prezidențiale „evitând problemele reale ale României”.
„Începe să fie inflație de cuvântul “asumare”. Aș vrea să aud mai mult despre “rezolvare””, a mai spus Nicolae Ciucă.
Sursa: Realitatea Din PNL