NICOLAE CIUCĂ, ÎN ELVEȚIA, LA ACEIAȘI MASĂ CU OFICIALI ȘI EXPERȚI ÎN SECURITATEA MONDIALĂ

Nicolae Ciucă a fost invitatul special al evenimentului internațional dedicat securității, unde a vorbit despre importanța strategică a României și a Mării Negre.

„Vreau să pledez în fața dumneavoastră pentru o Mare Neagră liberă și deschisă. Marea Neagră înseamnă, în primul rând, conectivitate, este locul în care se intersectează rutele comerciale de la Marea Baltică la Marea Mediterană sau rutele din Asia Centrală către Europa. Cunoașteți cu toții Inițiativa celor 3 Mări, puternic susținută de SUA, sau Coridorul Mijlociu, ce leagă Asia CEntrală de Europa. Marea Neagră înseamnă legătura cu Orientul Mijlociu, Balcanii, dar Marea Neagră înseamnă și multe rute energetice care leagă petrolul din Kazahstan și Rusia sau gazul din Rusia și Azerbaidjan de Europa”, a afirmat Nicolae Ciucă în discursul său din Elveția, unde a fost invitat special la evenimentul dedicat securității mindiale. 

Președintele Senatului a participat luni la conferința „National Security Dialogue” organizată de Pepperdine University și The Heritage Foundation, din SUA. 
Evenimentul aduce anual la aceeași masă oficiali și experți din toată lumea pentru a discuta cele mai importante teme pentru securitatea la nivel mondial, transmite Senatul. 

 
 

Confruntarea candidaților pe drumul spre Cotroceni se vede pe Realitatea.NET! Ana Maria Păcuraru, tur de forță: TU DECIZI în ziua votului!

„Rusia transformă hrana într-o armă pentru a decredibiliza Occidentul și a provoca instabilitate la nivel mondial”, a subliniat Ciucă și a atras atenția asupra securității alimentare 

 
 

Acesta spune că țările din regiunea Mării Negre sunt mari producătoare de grâu și floarea soarelui. Pentru a înțelege impactul la nivel global, liderul PNL insistă pe faptul că orice afectare a lanțului de aprovizionare cu cereale poate genera instabilitate socială și politică în țările Africii sau Orientului Mijlociu. 

În acest context, el a ținut să sublinieze că  pentru Rusia, conflictul din Ucraina nu este unul interstatal sau regional, ci este unul prin care Rusia încearcă să reconfigureze arhitectura de securitate la nivel mondial. 
Tocmai de aceea, Nicolae Ciucă a arătat că suportul pentru Ucraina trebuie să continue și să crească pentru a împiedica o victorie a Rusiei ce poate avea consecințe nu doar asupra securității flancului estic al NATO, ci și la nivel mondial. 

Alegerile prezidențiale, în linie dreaptă! INSOMAR și AVANGARDE, colaborare crucială: rezultatele sondajelor, prezentate ÎN EXCLUSIVITATE la REALITATEA!

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentTU DECIZI! DIANA ȘOȘOACĂ RUPE TĂCEREA: DIALOG EXPLOZIV CU ANA MARIA PĂCURARU. CE A CĂUTAT, DE FAPT, LA AMBASADA RUSIEI?
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.