Nicolae Ciucă ar putea să nu-și mai depună mandatul vineri, așa cum se anunțase inițial – Anunțul purtătorului de cuvânt PNL

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, afirmă că rocada guvernamentală priveşte toate cele trei partide din coaliţie, iar decizia depunerii acestui mandat sau ziua exactă va fi stabilită împreună. Discuţiile referitoare la funcţii au fost suspendate, dar se continuă cele referitoare la programul de guvernare şi problemele curente, acestea putând fi finalizate până vineri. 

Întrebat la o televiziune de știri dacă urmează vineri o demisie a premierului, din perspectiva rocadei, Ionuţ Stroe a afirmat: ”Aceste decizii extrem de importante privesc toate cele trei partide ale coaliţiei, aşa că decizia depunerii acestui mandat sau ziua exactă o vom stabili împreună. Mai mult decât atât, prioritar în momentul de faţă este să rezolvăm problemele cele mai importante ale românilor”.

Purtătorul de cuvânt al PNL a afirmat că au fosts suspendate discuţiile referitoare la funcţii, dar negocierile continuă.

”Am suspendat orice fel de discuţii legate de funcţii, legate de ministere, am decis, evident, diminuarea lor şi a numărului de secretari de stat. Discuţiile pe care le continuăm în momentul de faţă privesc programul de guvernare şi probleme curente. Calendarul depinde de aceste discuţii, care se va finaliza, credem noi, într-un timp foarte scurt, e posibil să fie vineri, dar vrem să fim corecţi şi să ne respectăm angajamente înainte de a face următorul pas”, a mai declarat Ionuţ Stroe.

Potrivit acestuia, ”tranziţia poate fi una rapidă”.

”Este absolut necesară, e un angajament pe care l-am luat nu numai în faţă coaliţiei, dar şi în faţă oamenilor şi există în momentul de faţă discuţii, evident serioase”, a mai declarat Stroe.

Întrebat dacă pot urmă consultări imediat după demisia premierului, Stroe a afirmat: ”Indiferent de situaţie, după depunerea mandatului urmează o perioadă de interimat, care, în mod constituţional, durează până la învestirea noului Guvern, până la votarea noului Prim-ministru în funcţia de premier în Parlament. Aşa că, din procedurile juridice care decurg până la instalarea noului Cabinet, domnul premier Ciucă va fi interimar”.

Articolul precedentGrevă în educație – Ziua a 3-a de proteste – Sindicaliștii îi așteaptă pe reprezentanții Guvernului la sediul FSLI
Articolul următorSECRETUL unei VIEŢI mai lungi pentru oameni, în ADN-ul unui mamifer care trăieşte 200 de ani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.