Nelu Tătaru discută azi cu premierul Florin Cîțu despre vaccinarea obligatorie a anumitor categorii de angajați

Nelu Tătaru, consilier onorific al premierului Florin Cîţu şi fost ministru al Sănătăţii, a declarat că va discuta miercuri cu premierul despre o posibilă vaccinare sau testare obligatorie referitoare la COVID-19 a angajaţilor din spitale şi şcoli.

„În acest moment, discuţiile sunt despre obligativitatea unor vaccinări sau a unor testări, dar deciziile se vor lua în următoarea perioadă (…), ne gândim la tot ce înseamnă structuri ale statului, tot ce înseamnă spital, tot ce înseamnă şcoli”, a spus Nelu Tătaru, citat de Agerpres.

Consilierul guvernamental și deputatul PNL Tătaru a mai precizat că imunizarea sau testarea obligatorie nu vor fi impuse până când nu va fi furnizată o evaluare pe care a solicitat-o privind numărul de angajaţi din sistemul medical care s-au vaccinat împotriva SARS-CoV-2 sau care au trecut prin infectarea cu acest virus.

Nelu Tătaru a precizat că a discutat cu ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, cu doi secretari de stat din acest minister şi cu vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, Laszlo Attila, pe tema situaţiei actuale, în contextul valului 4 al pandemiei.

El a spus că există un plan de rezilienţă de 1.500 de paturi la terapie intensivă. Nelu Tătaru crede că este necesară o aşezare zonală şi regională a acestui număr de paturi, în contextul în care evoluţia numărului de cazuri COVID-19 diferă în ţară.

De asemenea, Nelu Tătaru a precizat că toate spitalele „vor satisface patologie COVID şi non-COVID” şi că se aplică principiul că pacientul cronic nu trebuie să ducă lipsă de asistenţă medicală.

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentAgenţia Mondială Antidoping va reanaliza interdicţia legată de canabis
Articolul următorBilanț coronavirus 15 septembrie: peste 4.000 de cazuri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.