NASA a anunțat cine sunt cei patru astronauți care vor pleca spre Lună

Agenția Spațială Americană a anunțat numele celor patru astronauți care vor zbura anul viitor în jurul Lunii (misiunea Artemis II), iar în 2025 vor coborî pe Lună (Artemis III).

Aceştia sunt Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch (de la NASA), respectiv Jeremy Hansen (de la Agenția Spațială Canadiană)

Reid Wiseman, în vârstă de 47 de ani, a petrecut 165 de zile pe orbita Pământului în prima sa misiune spațială, în 2014, pe Stația Spațiale Internațională (ISS). Este un fost pilot în Marina SUA și a fost până anul trecut șeful astronauților NASA.

Victor Glover, în vârstă de 46 de ani, a devenit astronaut NASA în 2013. A zburat ca pilot al primului zbor spațial operațional cu echipaj al companiei private SpaceX și a petrecut 167 de zile pe ISS în 2021. Este inginer și căpitan în marina SUA.

Christina Koch, în vârstă de 44 de ani, a stabilit un record la bordul ISS pentru cea mai lungă misiune a unei femei, cu 328 de zile petrecute în spațiu. Koch este inginer și fost șef de stație al Administrației Naționale pentru Oceane și Atmosfere din SUA (NOAA).

Jeremy Hansen, în vârstă de 47 de ani, a fost ales să se alăture corpului de astronauți din Canada în 2009. Este colonel în Forțele Aeriene Regale ale Canadei și nu a mai fost niciodată în spațiu, dar a îndeplinit o misiune la bordul laboratorului subacvatic Aquarius în 2014.

Programată pentru 2024, Artemis II este o misiune de opt zile în care cei patru astronauți vor zbura în jurul Lunii, pe o traiectorie de întoarcere liberă. Este ultimul zbor de probă înainte de misiunea de aselenizare, programată pentru 2025. 

În esenţă, cei patru vor repeta misiunea din 1968 efectuată de Apollo 8, care a fost primul zbor spaţial uman care a ajuns la Lună. Echipajul a realizat atunci o faimoasă fotografie, „Earthrise” (Răsăritul Pământului), care a arătat planeta Pământ ieşind din spatele orizontului lunar.

Diferenţa majoră de data aceasta va fi utilizarea tehnologiei secolului XXI pe care NASA a dezvoltat-o în cadrul programului Artemis. În mitologia greacă, Artemis era sora geamănă a lui Apollo.

Anul trecut, agenţia şi-a testat racheta lunară de ultimă generaţie, numită Space Launch System, şi capsula echipajului, care a primit numele de Orion. Artemis I a plecat de pe Pământ într-o misiune de 25 de zile şi a orbitat în jurul Lunii fără nimeni la bord, ceea ce le-a permis inginerilor să evalueze gradul de pregătire al hardware-ului.

Acum, cei patru astronauţi vor urca în Orion pentru misiunea Artemis II şi o călătorie până la Lună şi înapoi, care va dura probabil 10 zile.

Ultima misiune spaţială cu echipaj uman către Lună a fost Apollo 17, în decembrie 1972. Prima aselenizare a fost misiunea Apollo 11, în 1969.

Artemis III, prima aselenizare din noua eră, nu este aşteptată mai devreme de cel puţin 12 luni după Artemis II.

NASA nu dispune încă de un sistem capabil să ducă astronauţii pe suprafaţa lunară. Acesta este în curs de dezvoltare de către compania SpaceX a lui Elon Musk. Denumit Starship, vehiculul spaţial urmează să înceapă testele de zbor în următoarele săptămâni.

Articolul precedentPercheziții într-un dosar privind falsificarea unor certificate de handicap. 65 de persoane duse la audieri
Articolul următorCâtă energie au în plus băutorii de cafea. Și care este efectul nedorit care se citește în ADN

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.