Motivul pentru care astăzi trebuie să mănânci neaparat un ou

Fiecare zi este specială şi merită celebrată, mai ales atunci când există motive în plus în calendar. Fie că este vorba despre sărbători cunoscute în toată lumea, sau de ocazii mai puţin ştiute, în orice zi a anului există cel puţin o sărbătoare demnă de atenţie, ce oferă un motiv în plus atât de amuzament, cât şi de extindere a ariei de cunoaştere sau de sporire a gradului de conştientizare.

 

Ziua Mondială a Oului

Celebrată anual în a doua vineri din octombrie şi sărbătorită în acest an pe data de 14, Ziua Mondială a Oului a fost stabilită la Viena în anul 1996, pentru a sărbători acest aliment complex şi indispensabil în alimentaţia oamenilor şi a ne face conştienţi cu privire la beneficiile consumului de ouă.

 

Sursă excelentă şi accesibilă de nutriţie, ouăle oferă proteine, vitamine şi săruri minerale la un preţ accesibil şi au jucat din timpuri imemoriale un rol esenţial în hrănirea oamenilor din întreaga lume.

Istoria oului depăşeşte cu mult sfera culinară, ouăle fiind celebrate în numeroase culturi, atât din motive decorative, cât şi religioase. În numeroasele părţi ale lumii, ouăle reprezintă un simbol al fertilităţii, un element al vieţii, al reînnoirii şi al renaşterii.

 

Gândiţi-vă, spre exemplu, la frumos decoratele ouă de Paşte (Easter Eggs), în care părinţii ascund ciocolată, jeleuri sau bani, şi pe care copii speră să le găsească în fiecare an în cadrul „Vânătorii de ouă” (The Egg Hunt), sau la elegantele şi luxoasele ouă Fabergé, create din aur sau argint şi ornate cu pietre preţioase sau semipreţioase care au fost apreciate chiar şi de ţari!

La nivel mondial, #WorldEggDay este marcată prin organizarea de evenimente cu profil gastronomic, unde oul este ingredientul vedetă al preparatelor pregătite de organizatori.

Articolul precedentCe NU ai voie să faci de Sf. Parascheva – Îți faci MARE PĂCAT
Articolul următorVremea 14 octombrie – Șanse ridicate de ploi în sudul, centrul și estul țării

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.