Moţiunea simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, dezbătută în plen

Moţiunea simplă depusă de deputaţi de la USR şi independenţi de dreapta împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, este dezbătută, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, iar miercuri se va da votul.

Marţea trecută, deputatul USR Ionuţ Moşteanu a anunţat depunerea moţiunii simple împotriva ministrului Energiei, precizând că este semnată şi de grupul independenţilor de dreapta. Moţiunea este intitulată „Virgil Popescu trebuie să plece. Românii aşteaptă soluţii!”.

Semnatarii documentului cer demisia ministrului Virgil Popescu, susţinând că acesta „şi-a atins limita competenţei cu mult înainte să fie ministru, însă, cu sprijinul inexplicabil al colegilor săi din PNL şi al preşedintelui Klaus Iohannis, el a fost numit în toate guvernele din ultimii ani”.

„Sub mandatele lui Virgil Popescu, preţul energiei pentru populaţie şi companii a crescut constant. Preţul gazelor a crescut constant. Preţul energiei electrice a crescut constant. Preţul carburanţilor a crescut constant. Am ajuns să plătim peste 9 lei pe litrul de benzină sau motorină! Domnului ministru îi place să ofere ca explicaţie contextul internaţional. Însă nicio secundă nu a explicat de ce a refuzat cu încăpăţânare să aplice soluţii aflate la îndemâna sa. Soluţii propuse de USR şi acceptate în diverse declaraţii publice inclusiv de partenerii domniei sale de guvernare”, se arată în moţiunea simplă.

Potrivit USR şi deputaţilor independenţi de dreapta, „de cinci luni, proiectul de reducere a TVA la carburant stă în sertare”.

Ei au mai susţinut că „rezultatele activităţii celui mai slab ministru al Energiei din câţi a avut România se văd: scăderea accentuată şi constantă a nivelului de trai pentru populaţie şi dificultăţi majore întâmpinate de companiile care activează în România”.

„Credem că în cazul domnului Popescu nu mai este vorba numai de incompetenţă, ci şi de rea-voinţă militantă. De aceea trebuie să plece imediat de la conducerea unei instituţii pe care nu ştie, nu poate şi nu vrea să o conducă în interesul public”, se mai arată în moţiunea simplă. 

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentSUA anunță o finanțare în România pentru dezvoltarea de reactoare modulare mici
Articolul următorAmânarea ratelor, adoptată azi de Guvern. Cu cât se îndatorează SUPLIMENTAR românii – calculele BROKERILOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.