MORȚI SUSPECTE în dosarele instrumentate de binomul SRI-DNA.

Morțile suspecte ale unor afaceriști milionari, avocați, procurori și judecători au scos în lumină o adevărată operațiune de reducere la tăcere concepută de Statul Paralel. O spun chiar cei care s-ar afla printre victimele sistemului, în scrisori de adio sau în mărturiile lăsate familiilor, care însă nu au acceptat niciodată să le facă publice de teamă că ar putea să ajungă și ei victime. 

Statul paralel ar fi acționat în detaliu pentru a-i împinge pe unii spre gesturi extreme. Potrivit unui fost ofițer, la sediul SRI se organizau săptămânal videoconferințe cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, pentru începerea unor campanii împotriva unor persoane. În cadrul uneia dintre ședințe, s-ar fi stabilit să se înceapă strângerea de probe împotriva lui Dan Adamescu, ulterior mort în condiții suspecte – susține familia sa.

„Generalul Coldea a ordonat DNA să fabrice urmărirea penală a domnului Adamescu și a spus că SRI ar ajuta la strângerea de probe care ar putea fi folosite pentru a-l incrimina. (…) Colonelul mi-a spus că el a fost îngrozit despre semnarea ordinului, dar a simțit că nu avea altă opțiune decât să-l semneze”, a declarat un ofițer SRI sub protecția anonimatului pentru un post de televiziune.

Și cazul judecătorului Stan Mustață arată perfect schema abuzurilor făcute de așa-zisul binom SRI-DNA. Magistratul a fost acuzat și condamnat pe repede înainte pentru fapte de corupție, pentru că nu ar fi fost obedient în luarea unei decizii în mega-dosarul pe care îl cerceta la acel moment. Mustață trebuia să-l condamne pe Dan Voiculescu, însă din cauza probelor din dosar, ar fi avut rețineri. Un cetățean israelian, fost coleg de la Penitenciarul Jilava cu judecătorul Stan Mustață a povestit ultimele momente din viața magistratului.

„La ora 2:30 noaptea, au apărut mascații și ne-au obligat să ne strângem bagajul pentru transfer, acordându-ne 5 minute pentru această operațiune. (…) Pentru niciunul nu există un motiv legal sau moral că să justifice mutarea. Pe parcursul călătoriei, Stan Mustață s-a simțit din ce în ce mai rău. (…) Eu fiind cardiac, mi-am dat seama după amorțeală brațului stâng și transpirația abundență că domnul judecător are un preinfarct sau un infarct, și i-am alertat pe cei care ne păzeau. Aceștia nu au făcut nimic. (…) Nu l-am mai văzut pe Mustață”, a declarat martorul pentru platforma „Lumea Justiției”.

Un alt caz răsunător este cel al morții medicului sibian Ilie Vonica, patronul imperiului Polisano. În 2014, soția sa, Daniela Vonica, a fost arestată preventiv pentru implicarea în ceea ce s-a numit scandalul rețetelor oncologice false, iar dosarul era plin de interceptări ale SRI. În acel an, Ilie Vonica se sinucide, aruncându-se de pe acoperișul vilei din Sibiu, iar moartea lui a dus la destrămarea imperiului.

Un scandal monstru a izbucnit după tragedia de la Colectiv și a fost completat de o sinucidere. Compania Hexi Pharma a fost acuzată că și-a diluat produsele de până la 2.000 de ori.

Patronul companiei, Dan Condrea, s-a sinucis la puțin timp după ce în acest caz a fost începută urmărirea penală, intrând cu mașina într-un copac de pe drumul dintre Corbeanca și Buftea, din județul Ilfov. Ulterior, povestea sinuciderii lui Condrea a luat o altă întorsătură, după ce fosta soție a susținut că el a fost agent SIE și că întreg scandalul a fost pus la cale tot de statul paralel. 

Articolul precedentVacanță fără stres? 10 sfaturi și trucuri utile despre cum să îți faci bagajul eficient
Articolul următorFiica lui Rudel Obreja rupe tăcerea!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.