Mobilizarea rezerviştilor | Anunțul ministrului Apărării despre românii care vor fi încorporaţi în caz de război

Vasile Dîncu – ministrul Apărării spune că au fost începute două tipuri de proiecte privind mobilizarea rezerviștilor, iar condițiile de încadrare s-au simplificat.

 

„Am început două tipuri de proiecte. Este clar că după 1 ianuarie 2007 nu s-au mai făcut încadrări în Armată, rezerva a început să îmbătrânească, astăzi media rezerviştilor noştri este undeva la 50 de ani, pentru că a trecut mult timp şi nu am mai împrospătat această rezervă. Astăzi sunt două proiecte. Unul de rezervişti voluntari în care anul acesta suntem în perioada de încorporare pentru asta.

Am schimbat condiţiile iniţiale, pentru că legea a fost dată acum câţiva ani, nu am avut o mare adresabilitate pentru că erau o grămadă de restricţii. Cei care sunt rezervişti militari nu puteau să lucreze în străinătate, era o sumă destul de mică de compensare. De asemenea, era o sumă mică, ca soldă pe care o primesc tot timpul perioadei. Noi am încercat să optimizăm în funcţie de cerere şi ofertă. Astăzi avem condiţii bune. Am eliminat inclusiv condiţia aceea, de a nu putea să plece în străinătate. Poate să plece să lucreze în străinătate. 15 zile poate să vină la chemare, în cazul unei mobilizări.

 

Avem o adresabilitate destul de bună. Anul acesta am scos peste 800 de locuri, avem deja înscrişi peste 1.200. Se vor mai înscrie probabil între timp, dar am găsit şi o altă formulă: aceea de stagiu militar voluntar, pentru că şi în urma acestui război, am văzut prin reacţiile pe social media, pe TikTok, unde suntem foarte activi. Avem tineri în sistemul nostru de relaţii publice şi comunicare şi comunică destul de bine şi în aceste reţele de socializare ale tinerilor, exisă o dorinţă a oamenilor de a face totuşi o pregătire militară minimă.

Cred că în această toamnă o să reuşim în Parlament să trecem un proiect de lege pentru stagiul militar voluntar. Patru luni ar fi maximum pentru pregătire militară, sigur, în funcţie şi de specialitate. Patru luni stai în unitate, în care ai echipament gratuit, primeşti şi o soldă. Încă nu am stabilit încă exact care vor fi sumele. Ar putea să primească în jur de 1.500-2.000 de lei pe lună. Evident că la terminarea stagiului militar există şi posibilitatea a primi trei salarii medii, ca un fel de primă pentru înscriere”, a anunţat Vasile Dîncu, miercuri seara, la un post TV.

Articolul precedentREMANIERE în Guvern ┃ Virgil Popescu: „Cine are interesul să schimbe ministrul Energiei înainte de o iarnă complicată?”
Articolul următorRomânia a primit o primă tranşă din ajutorul acordat de Uniunea Europeană pentru decontarea cheltuielilor refugiaţilor din Ucraina

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.