Miron Mitrea „Discuțiile despre certificatul verde au fost ca între două galerii de fotbal”

Analistul politic Miron Mitrea consideră că discuțiile și negocierile pe tema certificatului verde au fost purtate ca între două galerii de fotbal. „Fiecare și-a închis urechile la cerințele celuilalt”, conchide Mitrea.

„Toate discuțiile legate de certificatul verde și vaccinare au fost duse ca între două galerii de fotbal. Fiecare și-a ținut urechile închise la cerințele ceiluilalt. Au intrat în polemici, fără să fie informați. Aceste amendamente aduse de PSD nu au treabă cu realitatea. Certificatul verde este european. Acesta prevede că are drept să circule cel care are teste PCR de 72 de ore, ori test antigen de 48 de ore, mai puțin de 6 luni de la infectarea cu Covid sau e vaccinat. Variantele lui în România se pot modifica. Au fost negocieri, dar Comisia Europeană a hotărât. Fiecare țară însă îl folosește în mod diferit, dar măcar s-a creat la nivel european un document, cu defecte ce-i drept, dar este un document unic cu care poți merge dintr-o țară în alta. Am fost în Germania, Olanda și Lichstestein. Aceste țări folsesc certificatul, deși sunt în zona verde. În primul rând, pe aeroport, nu treci de control pașapoarte dacă nu ai certificat. Există aplicații în care ți se spune dacă este valabil sau nu.

În afară, nu intri în restaurant fără acest certificat. Cred că lipsa de comunicare, a guvernului și politicienilor, face să nu putem discuta între noi. Certificatul verde nu poate fi modificat in România, indiferent de câte amendamente depune PSD. Sunt copilării. La locul de muncă, hotărăște Parlamentul. Insă, avem o localitate din zona verde, o alta din zona roșie. Unde spitalele nu fac față, acolo să discuți despre certificat este normal, cel puțin pe perioada cât ești în zonă roșie. Am stat de vorbă cu oameni cu multă școală despre cum arată grafenele de după vaccinuri. Este o tâmpenie, nu se depune așa ceva pe vasele de sânge. Dar pe net există un val de antivacciniști. Nu ne vaccinăm ca Big Pharma vrea să câștige bani! Asta spun românii. Cele 4 mari firme care fac vaccinurile, au avut câștiguri imense. Dar, alături de ecestea sunt multe care au pierdur bani, fiindcă nu au scos vaccin ci doar medicamente antivirale. Căderea de consumului de medicamente, altul decât vaccinul, este imens. Unii au câștigat, dar există și cei care au pierdut. Aceștia se apără și creează acest curent antivaccin și pro antivirale. Lupta asta a celor din industria farmaceutică, în special ca cei care vând antivirale, a creat această luptă falsă pe internet. Grafenul nu este în vaccin, ca să fie clar”, a spus Miron Mitrea.

Articolul precedentBilanț coronavirus: 5.293 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2
Articolul următorMiron Mitrea: „Iohannis este neinspirat, un politician total netalentat. Singura lui strategie e să fie anti-PSD”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.