Miron Mitrea, despre greva din educație : „Eu sunt mulțumit când văd că sindicatele își apără drepturile”

Consultantul politic spune că sindicatele din educație au ales momentul optim să negocieze, pentru că partidele din coaliție sunt prinse în mijlocul rotativei. Miron Mitrea este ferm convins că schimbarea premierilor va avea loc în iunie.

„Ciolacu a văzut că e scandal în PNL, și nu are chef să reia discuțiile cu Ciucă, dar greva profesorilor a fost un motiv bun să se liniștească, sperând că liderul lor, Iohannis, va face liniște. Nu cred că Ciucă a luat deciziile de unul singur, ci s-a dus la Iohannis. Generalul Ciucă nu le are cu politica. Nu cred că cineva e fericit la putere când este grevă. Eu sunt mulțumit când văd că sindicatele își apără drepturile. Altfel, pe zona socială nu vom vedea decât rezistenți pe stradă, pentru că sindicatele dormeau. Când te duci la negocieri, trebuie să ceri cât mai mult, ca să ai de unde să scazi.

Nu mă așteptam să rezolve. I-au prins cu pantalonii în vine, cei din învățământ. Lui Ciolacu nu-i convine situația, m-a surprins să-l văd la negocieri. Asta înseamnă că la 1 iunie se face rotativa. El vrea să închidă greva, dar nu s-a putut azi. PSD așteaptă ca Iohannis să-i împace pe liberali. Este un politician cu calități de jucător politic mai mare decît Băsescu. Îi ascultă, dar nu cred că Ciucă a luat vreo decizie fără să-l informeze pe Iohannis. El poate să-i propună lui Ciolacu să se meargă pe varianta protocolului inițial. Sindicatele au intrat special acum pentru că sunt și politicienii în ofsaid și cred că săptămâna viitoare vor obține ce doresc”, a declarat Miron Mitrea.

Articolul precedentA început programul „Litoralul pentru toți” – Cât costă o zi de cazare
Articolul următorA mâncat castraveți în fiecare zi și ceva suprinzător s-a întâmplat. Ce spun medicii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.