Miron Mitrea, declarații despre refuzarea României în Schengen: „Adevărul e cu totul altul” – Ce ascunde decizia austriecilor

Miron Mitrea a comentat la Realitatea PLUS, în cadrul emisiunii Culisele Puterii, ce a stat în spatele deciziei Austriei de a se opune aderării României la spațiul Schengen.

Miron Mitrea a explicat faptul că decizia Austriei a fost surprinzătoare, dar și care a fost motivul real al refuzului.
 
„Austria, din 2011 până acum, a susținut România pentru Schengen. O bună parte din transportul către Austria și invers e afectată pentru că nu suntem în Schengen. Au interes să aibă granița ușoară. Evident că interesul economic este major. S-au răzgândit târziu dar au anunțat că se vor răzgândi. Au anunțat și ne-au rugat să nu punem pe ordinea de zi toate cele 3 țări la JAI pentru că ei au niște probleme interne și că dacă facem asta ne promit că anul viitor vor vota.
Adevărul e cu totul altul. Pentru un politician, indiferent ce funcție, mandatul e luminița de la capătul tunelului, mandatul lui. Va face orice dar nu cumva să își micșoreze șansă de a câștigă mandatul. Partidul Poporului din Austria e un partid care a avut ceva probleme. Au ajuns să facă un guvern câștigând alegerile cu un partid de extremă dreapta.
 
Nu cred că undeva în lume un partid care a avut scandal că a folosit banii publici pentru problemele interne ale partidului a mai rămas la guvernare și și-a pierdut doar liderul. Iată că în Austria se întâmplat asta.
 
Acest joc sulfuros politic, la ei în țară, trebuie să-l facă la ei în țară fără să ne jignească pe noi.”, a explicat Miron Mitrea. 
Articolul precedentVREM PETROM ÎNAPOI: „Mă alătur inițiativei pentru că ajunge cu umilința poporului român!” – Vocea ta contează!
Articolul următorIoan Talpeș a crezut că România va intra în Schengen: Am gândit că și oamenii ăstia de la Viena au învățat câte ceva

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.