Miron Mitrea: „Dacă vine cineva și-ți spune să privatizezi tot, asta nu înseamnă că trebuie să și faci”

Analistul politic consideră că un ministru ar trebui să aibă capacitatea de a bloca unele privatizări, dacă are informații și consideră că aceasta nu va aduce plus valoare companiei și statului.

„După 18 ani vine cineva și spune că nu a fost cvorum în Senat atunci când a fost adoptată Legea privatizării Petrom. Declarația este nulă. Chiar dacă ar fi fost așa, este nulă. Legea a fost adoptată, nu a fost atacată, deci, este valabilă. Din acest punct de vedere este legală. Nimeni nu a atacat la CCR legea. Am stat de vorbă cu FMI și Banca Mondială pe privatizarea Tarom, dar i-am convins că nu e bună. Dacă hotărăsc unii să privatizezi tot, asta nu însemnă că trebuie s-o și faci. Discuția se purata la modul cum facem să reușim să oprim sângerarea continuă. Le spuneai să nu mai bage mâna la Petrom, la Sidex, la mai toate marile combinate și companii de stat. Toate erau căpușate, fiind proprietatea statului. În funcții de conducere ajungea cine trebuie, și ăștia căpușau tot. De exemplu, am descoperit, la Vrancea, benzină dată pe post de ajutoare. În anii ăia au fost multe nenorociri din acestea. Multă lume a vrut să participe la privatizarea acestor mari companii. Că tot ne întrebăm de Petrom, atunci cum am vândut Romtelecom către firma de stat de telecomunicații din Grecia, sau cum vrea și Enel să intre în posesia statului grec.”

SRI și SIE – prezenți în ședințe de guvern

”Azi discutăm cu mentalitatea și instrumentele din anul 2023. Foarte multe lucuri care par în neregula acum, atunci erau normalitate. E greu, azi, să înțelegi cum s-a gândit acum 20 de ani. Când s-a vorbit de privatizarea Petrom mi s-a părut că putem găsi altă soluție. Erau mulți interesați, toate firmele de stat erau căpușate. De exemplu, din CFR Marfă, companie de stat care era pe plus, acum a ajuns în faliment. Probabil că, cei care au venit după, nu au rezistat la căpușare. Tarom era pe pierdere, iar în primul an sunam la fiecare ministru să nu ne aresteze avioanele. În 2004, am pus compania pe plus, acum e aproape de faliment. Nu există nicio scuză pentru căpușare. O bună parte din politicieni își folosesc poziția ca să faca afaceri profitabile, dar la fel și oamenii de afaceri. Că nu există politician corupt fără ca cineva să-l ispitească. Și acum se întâmpla la fel. Că altfel CFR Marfă nu ajungea în faliment. Dacă știam că va ajunge așa, nu o mai privatizam. Politicienii sunt ținuți de organizațiile lor de bază, iar acestea vor numiri de oameni în funcții cheie. Evident, că așa se face, dar când numești pe cineva, acel om trebuie să și știe ceva. De prin 2006 s-a creat un curent în care toți sunt numiți la București. Ei trebuie să facă față la presiunea la liderii locali. Mi s-a întâmplat și mie, timp de doi ani cu un director de la Galați. L-am dat afară și am numit un derbedeu. Dar, așa merg lucurile. Sunt politicieni care rezista mai mult la presiuni, alții mai puțin, sunt unii și care sunt capul mafiei.”

„Nu am privatizat Petrom ca să intrăm în NATO și UE”

În 2000-2004 a trebuie să adoptam legislatia care să permită aderarea la UE. S-au făcut și multe greșeli. Au fost date de despre ambasadori care își susțineau statele. Dar să nu exagerăm că a venit cineva să ne spună că dacă nu privatizăm Petrom nu intrăm în UE. Veneau ambasadori care aparau interesele unor companii. De exemplu, Airbus, cu modelul 330. Oamenii vin, dar nu condiționează. S-au supărat cei de la Airbus, că nu aveam ce face cu el, a fost greu pentru ei. Am primit telefoane și de la cel mai înalt nivel, dar nimeni nu mi-a spus că dacă nu faci contractul, nu intri în NATO sau UE. E datoria ta să înțelegi unde-ți pot face rost de lobby pozitiv sau unde sa indepărtezi lobby-ul negativ. Există miniștri puși acolo de premier, dar sunt oameni care ajung pe barba lor. Nu întodeauna faci ce zice premierul. Nu cred că Năstase a fost vreodată depășit, dar există limite politice. Dacă ți-i ridici pe toți în cap, pleci, dar există și ținte. Năstase ne-a spus că avem două ținte – de intrat în NATO și aderarea UE. A făcut un lucru important, a ținut tot timpul cele 2 servicii de informații în sală, ei dădeau informații, dar informațiile trebuiau să mai ajungă și pe la procuratură. Așa cum eu eram presat de lobby, din Europa, SUA, Israel, că veneau tot timpul oficiali la mine, cu unii erai de acord, cu alții, nu. Așa l-am cunoscut pe Benjamin Netanyahu, a vorbit cu mine. Veneau mulți să-și spună interesul. Cu unii erai de acord, cu alții nu. De la FMI venea mereu un angajat neamț și-mi tot cerea să rezolv probleme cu CFR. Până când i-am demonstrat că Germania dă mai multi bani la compania de stat decât dădeam noi la CFR.

„Nu cred că a fost ilegală privatizarea Petrom”

Se poate face ceva cu proces, dar nu cred că a fost ceva ilegal atunci. Faci un proces, în timpul lui ridici un proces de legalitate, iar Curtea Constituțională vedem ce va hotărî. Mă plictisesc oamenii care au păreri despre tot. Cele două sisteme de informații erau acolo ca să ne ajute. Cum a fost și Gioni Popescu, de la SRI, care ne-a tot ajutat. O singură dată am primit o informație greșită. Au constitutit o firmă fantomă în Marea Britanie. Să nu credem că exista vreun guru în servicii, ci oameni care își fac treaba. Ei aveau informații, iar noi luam decizii în cunoștință de cauză. Prezenta celor doi de la SRI și SIE era bună. Erau presiuni din afara țării. Nu știai dacă domnul ambasador care venea în audiență la mine are susținere și din partea statului sau doar din partea unui grup de interese.

„Năstase a cerut bani de la OMV, iar aceștia i-au arătat ușa”

Nu știu ce a fost mai greșit. Că a cerut sau că și-a adus aminte. E onestitate care nu îi face bine. Nu înțeleg la ce i-au folosit aceste declarații. A cerut bani, iar OMV i-a arătat ușa! Păcat. ”, a declarat analistul Miron Mitrea.

Articolul precedentRomânia are aproape 900.000 de oameni cu dizabilități. Cei mai mulți trăiesc în îngrijirea familiei
Articolul următorDieta cu coji de banane – slăbești garantat dacă faci asta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.