Polițiștii din Cugir i-au identificat pe doi minori care sunt bănuiți de furtul sumei de 1.600 de lei. Aceștia au sustras banii dintr-un restaurant, iar o parte au cheltuit-o pe mâncare și băutură, în mai multe localuri din apropierea Cugirului.
La data de 30 noiembrie 2019, în jurul orei 13,45, polițiștii din Cugir au fost sesizați de către administratorul unui local public din Cugir, cu privire la faptul că, în noaptea precedentă, a dispărut din restaurant suma de 1.600 de lei.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat doi minori, de 14 și 16 ani, din Cugir, ca bănuiți de săvârșirea furtului.
După miezul nopții, cei doi ar fi pătruns în hotelul în incinta căruia funcționează restauratul, pe ușa de evacuare în caz de incendiu și au sustras suma de 1.600 de lei.
Jumătate din sumă au cheltuit-o, în aceeași noapte, pe mâncare și băutură, în mai multe localuri din Șibot și Izvorul Rece.
Restul banilor au fost recuperați de polițiști și au fost restituiți reprezentanților societății păgubite.
Polițiștii le-au întocmit celor doi minori dosar penal pentru furt calificat, iar față de cel de 16 ani au luat măsura preventivă a reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore.