Minivacanța s-a terminat! Întoarceți-vă acasă în siguranță!- sfaturi de la polițiștii rutieri

Pentru a ajunge, în siguranță, la destinație, polițiștii rutieri adresează conducătorilor auto următoarele recomandări:

 

  • Consultați informațiile meteo înainte de a pleca la drum și luați în calcul folosirea rutelor alternative, care pot fi mai puțin aglomerate decât arterele principale. Informații despre restricțiile de trafic determinate de evenimente rutiere, în timp real, pot fi accesate pe site-ul oficial – politiaromana.ro – secțiunea INFOTRAFIC.
  • Nu depășiți viteza legală de deplasare, prevăzută de normele în vigoare, rulați cu prudență sporită, păstrați distanța regulamentară între vehicule și asigurați-vă temeinic la schimbarea direcției de mers.
  • Nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule!
  • În cazul în care rămâneți în pană, activați instalațiile de semnalizare a avariilor și așezați triunghiurile de presemnalizare la o distanță mai mare de autovehicul, în condiții de vizibilitate redusă.
  • Nu vă puneți în pericol pe dumneavoastră și pe cei din jur, urcându-vă la volan obosiți, sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise.
  • Nu vă angrenați în alte activități de natură a vă distrage atenția când sunteți la volan, multitasking-ul este un mit, orice altă preocupare vă poate face să pierdeți atenția! Dacă nu aveți în dotarea autovehiculului sisteme de tip ,,mâini libere”, încercați să nu utilizați telefonul, iar dacă este obligatoriu, trageți pe dreapta. Orice astfel de activitate suportă amânare! Viața are prioritate!

 

Fiți atenți! Conduceți prudent! Anul 2023 vă așteaptă acasă, dornic de a fi martor la realizarea obiectivelor pe care vi le-ați propus!

Articolul precedentHoroscop 2 ianuarie. Zi grea pentru mulţi nativi. Totuşi, există şi zodii care au noroc
Articolul următorLeacul grecesc pentru răceală şi gripă. Efectele se văd imediat

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.